x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Negocieri pentru ca Beckham să rămână la AC Milan

Negocieri pentru ca Beckham să rămână la AC Milan

17 Feb 2009   •   00:00
Negocieri pentru ca Beckham să rămână la AC Milan

O delegaţie a clubului AC Milan se va afla în următoarele zile la Los Angeles pentru a negocia o prelungirea a perioadei de împrumut a mijlocaşului englez David Beckham la gruparea italiană de fotbal, la care acesta ar urma să joace în principiu până pe 8 martie, a anunţat publicaţia 'La Gazzetta dello Sport', citată de agenţia EFE.



Conform cotidianului italian, responsabilii clubului milanez, aflat în proprietatea premierului Silvio Berlusconi, speră să-i convingă pe omologii lor americani să-i permită starului englez să rămână la echipa lombardă până la finalul sezonului. David Beckham a declarat că regretă plecarea de la echipa italiană şi faptul că trebuie să se întoarcă în SUA, la Los Angeles Galaxy, de unde a fost împrumutat pentru două luni, după ce termenul limită de transferuri în MLS (campionatul american de fotbal) a expirat.

×
Subiecte în articol: sport