x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Nicolo Napoli: Mititelu să-mi dea banii restanţi şi să tacă din gură!

Nicolo Napoli: Mititelu să-mi dea banii restanţi şi să tacă din gură!

de Ovidiu Ciutescu    |    14 Oct 2009   •   00:00
Nicolo Napoli: Mititelu să-mi dea banii restanţi şi să tacă din gură!

Derby-ul suferinţei, programat duminică 18 octombrie între Astra Ploieşti şi Universitatea Craiova, generează gâlceavă cât pentru un întreg campionat. După ce Adrian Mititelu l-a caracterizat ca fiind "un italian pervers", actualul tehnician al Astrei îi arată pisica fostului patron chiar înaintea meciului direct, de la Ploieşti.



"Cum să nu vreau victoria? Da, am zis că mi-ar părea un pic rău dacă înving - pentru că la Craiova am muncit destul şi eu, dar ce antrenor nu se bucură atunci când învinge? Referitor la restul, sunt speculaţii făcute de presă", a întârit Nicolo Napoli prefaţa unui meci pe care şi oltenii îl vor adăugat la categoria "trei puncte câştigate". "Mi-aş da un an din viaţă să bat la Ploieşti", s-a confensat Adrian Mititelu pe această temă cu câteva zile zile în urmă. Ultimul cuvânt în această dispută pare să-l aibă tot Nicolo Napoli. "Italianul pervers" a ţinut să-i împrospăteze lui Mitielu memoria în legătură cu o anumită sumă de bani: "Nu mi-au fost plătite ultimele două salarii şi nici prima de obiectiv“. Napoli consideră că şi-a îndeplinit obiectivul, loc eligibil în cupele europene, deoarece atunci când a părăsit "Ştiinţa", echipa se afla pe o astfel de poziţie!


"E cel mai greu meci al nostru din acest tur, având în vedere ce ambiţie are Napoli să ne bată.  El a acuzat modul în care s-a comportat italianul în finalul sezonului trecut, la despărţirea de Universitatea. Am fost foarte supărat pe Napoli! Deşi mă cunoaşte foarte bine şi ştie că nu aş putea să înşel fotbalul, în perversitatea lui a lăsat  anumite declaraţii că ultimele meciuri ale noastre din sezonul trecut au fost dubioase. L-am invitat la "oficială" la ultimul meci, cu FC Vaslui, când tot stadionul i-a scandat numele. După joc, s-a dus şi i-a făcut curte lui Porumboiu să-l ia la Vaslui, cred că s-a bucurat că noi am pierdut", a declarat finanţatorul grupării din Bănie la Radio Oltenia Craiova, citat de gsp.ro.



"Napoli e un băiat deştept, inteligent, dar cam greoi. Ne cunoaştem foarte bine, s-ar putea să-i mai dau o şansă să antreneze Craiova în viitorul apropiat" - Adrian Mititelu, patron U Craiova

"Chiar dacă m-am certat cu Mititelu, pe viitor nu înseamnă că aş refuza să lucrez acolo.În Craiova m-am simţit foarte bine" - Nicolo Napoli, antrenor Astra Ploieşti

×
Subiecte în articol: sport