x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Niculae, în vână

Niculae, în vână

de Vlad Ionescu    |    25 Feb 2008   •   00:00
Niculae, în vână

Cu trei români în teren, AJ Auxerre a învins în deplasare pe OGC Nice, scor 2-1, unul dintre goluri fiind înscris de Daniel Niculae.

FRANŢA - Semne bune pentru Piţurcă

 

Cu trei români în teren, AJ Auxerre a învins în deplasare pe OGC Nice, scor 2-1, unul dintre goluri fiind înscris de Daniel Niculae.

Oaspeţii au început meciul cu fundaşul Gabriel Tamaş şi cu atacantul Daniel Niculae printre titulari, însă primul a dezamăgit, încasând două cartonaşe galbene şi fiind eliminat în minutul 85. În schimb, Niculae şi-a dovedit încă o dată valoarea, fiind considerat de cotidianul L’Equipe cel mai bun om de pe teren. În minutul 46, gazdele au punctat pentru

1-0, însă românul a egalat în minutul 67, pentru ca trei minute mai târziu Chafni să semneze victoria lui Auxerre. Niculae a ajuns astfel la zece goluri în această ediţie a Ligue 1, iar echipa sa se află pe locul 12 după 26 de etape, cu 35 de puncte, la 17 puncte în spatele liderului, Lyon. L’Equipe i-a acordat lui Niculae nota 6,5, iar lui Tamaş 4,5. Vlad Munteanu a fost trimis în teren în minutul 71, iar în prelungiri a primit un cartonaş galben. În Ligue 2, Claudiu Keşeru a înscris un gol pentru Libourne, însă echipa sa a pierdut cu 2-1 meciul de la Bastia.

 

Tararache, pasă decisivă

În etapa a 21-a a Bundesligii, Duisburg a învins în deplasare pe Bielefeld, scor 2-0, al doilea gol fiind înscris de Ishiaku, după o pasă a lui Mihai Tararache. Fostul dinamovist a fost integralist, Claudiu Niculescu a intrat şi el din primul minut, dar a fost înlocuit în prelungiri, iar Iulian Filipescu nu a evoluat. Aceasta a fost prima victorie pentru Duisburg după cinci etape, graţie căreia echipa celor trei români a urcat pe locul 16, cu 17 puncte. Într-un alt joc, Stuttgart, cu Ciprian Marica intrat în minutul 68 şi cu Sergiu Radu pe bancă, a dispus cu 3-1 de Karlsruhe. În etapa a 27-a din liga secundă italiană, Rimini a învins în deplasare, cu 2-0, pe Modena, al doilea gol fiind înscris de Sorin Paraschiv.

×
Subiecte în articol: sport