x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "Nu am jucat nimic!"

"Nu am jucat nimic!"

de Marius Mihalcea    |    31 Aug 2009   •   00:00
"Nu am jucat nimic!"
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gazeta Sporturilor/Intact Images

Giuleştenii şi-au făcut mea-culpa după meciul de la Ploieşti. "E evident că jocul nostru nu merge, iar suporterii au dreptate să fie supăraţi", a spus golgeterul echipei în sezonul trecut, brazilianul Juliano Spadacio.



Rapidiştii au descins la Ploieşti hotărâţi să-şi treacă în cont prima victorie pe teren străin din această stagiune, dar au sfârşit prin a fi învinşi fără drept de apel de o formaţie care până sâmbătă seară nu reuşise să înscrie nici un gol de la revenirea în Liga 1.

EXPLICAŢIILE LUI NAE MANEA
"Am pierdut pentru că am făcut un joc modest, ca să nu spun slab. E o situaţie dificilă pentru noi, pentru că este primul joc în care primim trei goluri, lucru care ne-a mâhnit, cu atât mai mult cu cât am întâlnit o nou-promovată. Sper totuşi să fi fost doar un accident", a declarat directorul tehnic al "alb-vişiniilor", Nicolae Manea, care a făcut apoi şi o analiză a jocului elevilor lui Viorel Hizo în meciul cu Astra: "Nu am avut un joc colectiv, am încercat să rezolvăm totul individual, iar copiii noştri, cu care ne mândream acum o etapă, au fluctuaţii de formă. În plus, echipele se motivează altfel când întâlnesc Rapidul. Una peste alta, a fost o victorie meritată a Astrei, iar noi vom avea la dispoziţie două săptămâni ca să ne revenim. În ceee ce priveşte o eventuală demisie a lui Hizo, nu sunt eu în măsură să decid. Pot să vă spun că el este la fel de afectat de această înfrângere ca şi jucătorii şi conducerea".

Fanii rapidişti au întrerupt meciul 5 minute
La ceva mai mult de o săptămână după ce suporterii lui Dinamo au invadat pista de atletism a arenei din Ştefan cel Mare la turul cu Liberec, a venit rândul fanilor rapidişti să se dea în stambă.

Cu câteva minute înainte de pauză, furioşi din cauza prestaţiei lamentabile a favoriţilor lor, suporterii oaspeţi au pătruns într-un sector de tribună ocupat de localnici şi au declanşat o bătaie ca în filme, care s-a lăsat cu vărsare de sânge. Arbitrul Bordean a întrerupt jocul timp de cinci minute, reluându-l abia după ce forţele de ordine au pus capăt incidentelor. La pauză, oficialii Astrei i-au reproşat centralului că nu a oprit definitiv jocul, iar la final, fanii rapidişti i-au cerut demisia lui Hizo. "Nu e normal ca suporterii să ceară capul cuiva", şi-a apărat Spadacio antrenorul.

×
Subiecte în articol: sport