x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport “Nu mi-e teamă de nimic!”

“Nu mi-e teamă de nimic!”

de Mihai Igirosanu    |    16 Ian 2008   •   00:00
“Nu mi-e teamă de nimic!”
Sursa foto: Gabi Boholţ/


După revenirea lui Sorin Ghionea la antrenamentele Stelei s-a întors, după o pauză de nouă luni, şi căpitanul Mirel Rădoi. Acesta a vorbit despre şansele la titlu şi atitudinea pe care o avea în retur.

STEAUA - Căpitanul Mirel Rădoi a revenit după 9 luni de absenţă


După revenirea lui Sorin Ghionea la antrenamentele Stelei s-a întors, după o pauză de nouă luni, şi căpitanul Mirel Rădoi. Acesta a vorbit despre şansele la titlu şi atitudinea pe care o avea în retur.

Rădoi este optimist în privinţa noului sezon şi nu s-a arătat deloc speriat de perspectiva unei posibile recidive. Altfel, la antrenamentul de ieri din cantonamentul de la Oliva Nova, a participat şi managerul general Adrian Ilie.

 

OPTIMISM. Întrebat dacă va avea teamă de contacte, Mirel Rădoi a răspus: “Ce fel de contacte? Cele din timpul jocurilor? Nici vorbă! åsta e felul meu de-a fi, nu mi-e teamă de nimic şi nu mă voi feri deloc atunci când voi intra din nou pe gazon, a spus Rădoi. Mie, dacă mi-ai luat ambiţia şi determinarea, mi-ai luat totul”. Internaţionalul stelist a aruncat câteva săgeţi şi în direcţia rivalei la titlu, CFR Cluj: “E treaba CFR-ului dacă şi-a organizat deja petrecerea pentru câştigarea campionatului. Eu spun doar atât, lupta pentru titlu nu s-a terminat nici pe departe. Steaua nu şi-a spus ultimul cuvânt în acest sezon”, a mai spus Rădoi. La capitolul transferuri, mijlocaşul Florin Lovin este dorit cu insistenţă de Le Mans, echipa din prima ligă franceză luptându-se pentru jucătorul roş-albaştrilor cu formaţiile ruseşti Şinnik Jaroslav şi Dinamo Moscova.

 

Al doilea transfer: Dino Eze

Mijlocaşul nigerian Dino Eze, de la Gloria Buzău, a semnat un contract pe patru ani cu Steaua şi este gata să lupte pentru titularizare în Ghencea. “E visul oricărui jucător să ajungă la Steaua, şi o să mă bat pentru un post de titular. Marius Lăcătuş este o legendă a Stelei, mă bucur că voi lucra cu el, în echipă sunt jucători valoroşi şi sunt fericit că voi fi coleg cu ei. Sunt un luptător şi la Steaua voi lupta dublu pentru a obţine un loc în echipă”, a spus Eze.

×
Subiecte în articol: sport