x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ultimul omagiu îi este adus lui Helmuth Duckadam la Arena Națională

Ultimul omagiu îi este adus lui Helmuth Duckadam la Arena Națională

de Redacția Jurnalul    |    02 Dec 2024   •   17:45
Ultimul omagiu îi este adus lui Helmuth Duckadam la Arena Națională

Familia legendei fotbalului românesc, Helmuth Duckadam, anunță că cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu „Eroului de la Sevilla” o pot face începând de marți, la Arena Națională.

„A luptat cât a putut pentru toate prin câte i-a fost dat să treacă, dar din păcate zbuciumul lui s-a oprit azi, 02.12.2024. Toți cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați la Arena Națională, sector VIP, marți 3 decembrie, începând cu orele 14.00”, transmit Alexandra și Julianne Duckadam.

Celebrul portar Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, a murit, luni, la vârsta de 65 de ani.

Helmuth Duckadam suferea de mai multe afecțiuni, iar în vara acestui an a suferit o intervenție pe cord.

Duckadam s-a născut pe 1 aprilie 1959 în localitatea Semlac, judeţul Arad.

În afară de Cupa Campionilor Europeni, în 1986, cu Steaua, Duckadam a câștigat şi două titluri de campion al României, în 1985 şi 1986.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: omagiu duckadam arena