x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Patru nume pe lista neagră

Patru nume pe lista neagră

de Jurnalul National    |    08 Ian 2008   •   00:00

STEAUA - Roş-albaştrii pleacă astăzi in cantonamentul de la Valencia
Lotul pregătit de Marius Lăcătuş a efectuat ieri dimineaţă vizita medicală, iar astăzi va pleca spre Valencia, acolo unde va incepe primul stagiu de pregătire al acestei perioade de inter-sezon.

De la vizita medicală au lipsit internaţionalul nigerian Ifeanyi Emeghara, aflat in Ghana, unde va evolua la Cupa Africii, şi mijlocaşul Răzvan Ochiroşii, nerefăcut după operaţia la genunchi, el urmănd să-şi continue tratamentul la Bologna.


DISPONIBILIZAŢI. Tot ieri au fost anunţate şi numele jucătorilor puşi pe lista de transferuri, care nu vor face deplasarea azi, in cantonamentul de la Valencia. Aceştia sunt Dorel Zaharia, Vasilică Cristocea, Valentin Bădoi şi Marius Croitoru. In Romănia va rămăne şi Victoraş Iacob, care acuză probleme medicale la nas. Deşi nu se doreşte o despărţire de el, se pare că atacantul nu mai vrea el să rămănă in Ghencea. Zaharia, Cristocea, Iacob şi Croitoru ar putea ajunge la Farul, gruparea constănţeană fiind extrem de interesată să-i transfere pe cei patru jucători stelişti. Adrian Neaga, Petre Marin şi portarul Andrei Vătcă fuseseră şi ei trecuţi pe lista celor opt jucători pe care patronul Gigi Becali i-a catalogat ca fiind "fără valoare de Steaua", dar au fost incluşi in lotul care se va deplasa astăzi in Spania. La vizita medicală de ieri au participat următorii jucători: Robinson Zapata, Cornel Cernea, Cosmin Vătcă - portari, Emil Ninu, Pawel Golanski, Ionuţ Rada, Dorin Goian, Eugen Baciu, Mihăiţă Neşu, Sorin Ghionea, Petre Marin - fundaşi, Mirel Rădoi, Eric Bicfalvi, Ovidiu Petre, Bănel Nicoliţă, Mihăiţă Pleşan, Florin Lovin, Vasilică Cristocea, Marius Croitoru, Valentin Bădoi - mijlocaşi, Valentin Badea, Nicolae Dică, Habib Habibou, Romeo Surdu, Victoraş Iacob, Dorel Zaharia şi Adrian Neaga - atacanţi. "Partea mai grea a trecut, de acum sper să fim sănătoşi. Dacă suntem sănătoşi putem să ne revenim şi să fim din nou echipa din anii trecuţi", a declarat căpitanul Mirel Rădoi.

Habibou vrea gol la debut

Singura achiziţie de pănă acum a grupării din Ghencea, francezul Habib Habibou (foto) a acordat primul interviu pe site-ul oficial al Stelei. "Am ales Steaua deoarece este un mare club, cu o istorie bogată. A căştigat Cupa Campionilor Europeni şi a jucat in această competiţie şi in ultimii doi ani. Am inţeles că atmosfera este superbă şi, din căte ştiu, la fiecare meci vin intre 15.000 şi 28.000 de fani. Mi-ar plăcea să marchez la debut şi să-i fac fericiţi pe suporteri. Sper să căştigăm campionatul. Ştiu că Lăcătuş a fost un mare jucător şi, mai ales, un mare atacant. Imi face plăcere, ca atacant, să lucrez cu un antrenor care a jucat pe acelaşi post", a declarat Habibou.

Sebastian Pinto va ajunge in Spania

Conform unor informaţii publicate in presa spaniolă, atacantul Sebastian Pinto de la Universidad de Chile, va ajunge, in cele din urmă cu Real Madrid. Se pare că jucătorul ar fi semnat deja cu madrilenii un contract cu clauze speciale, in funcţie de performanţe. Pinto ar urma să fie trimis la echipa secundă, Real Madrid Castilla sau să fie imprumutat in Primera Division, la Athletic Bilbao. Acesta poate evolua pentru gruparea bască pentru că deţine paşaport spaniol şi căţiva dintre predecesorii săi s-au nascut şi au trăit chiar la Bilbao. "Pinto nu era o prioritate pentru Steaua, este un jucător talentat dar nu cred că putea să soluţioneze atacul Stelei", a declarat managerul Adrian Ilie.

Dino Eze, la schimb cu Cristocea şi Croitoru?

Anunţat ca sigur de patronul Gigi Becali, transferul in Ghencea al nigerianului Dino Eze (foto) de la Gloria Buzău nu este atăt de sigur. Din căte se pare, roş-albaştrii il vor pe african doar sub formă de imprumut, pentru şase luni, dar buzoienii nu agreează mutarea pentru că jucătorului ii expira contractul exact in şase luni şi riscă să il piardă gratis. Antrenorul Gloriei, Ştefan Stoica, a declarat că i-ar vrea in schimb pe Cristocea şi Croitoru.
Â

×
Subiecte în articol: sport