x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Penescu, Făcăleaţă, Serea şi Martiş, trimişi în judecată pentru corupţie

Penescu, Făcăleaţă, Serea şi Martiş, trimişi în judecată pentru corupţie

21 Mai 2010   •   00:00

Acţionarul majoritar al Fotbal Club Argeş, Cornel Penescu, fostul director al firmei PIC, Liviu Făcăleaţă, fostul arbitru Ionică Serea şi arbitrul Marius Martiş au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, în stare de arest, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la această infracţiune.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Piteşti îl acuză pe Gheorghe Cornel Penescu de dare de mită, pe Ionică Serea de luare de mită şi pe Liviu Ilie Făcăleaţă şi Marius Marian Martiş de complicitate la infracţiunea de luare de mită.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în data de 18 martie 2009, Ionică Serea, în calitate de arbitru delegat de Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a primit efectiv suma de 21.000 de dolari (echivalentul a 15.960 de euro) de la Cornel Penescu, acţionar majoritar al Fotbal Club Argeş Piteşti.

"Banii au fost remişi înainte de disputarea meciului de fotbal dintre echipele Fotbal Club Argeş Piteşti şi Fotbal Club Steaua Bucureşti, programat a avea loc la data de 20 martie 2009, prin intermediul inculpaţilor Făcăleaţă Liviu Ilie şi Martiş Marius Marian, pentru ca echipa Fotbal Club Argeş Piteşti să obţină un rezultat favorabil în meciul pe care urma să-l dispute, pentru ca jucători din cadrul echipei gazdă să nu primească sancţiuni disciplinare (cartonaş galben sau cartonaş roşu) şi să fie aplicate astfel de sancţiuni fotbaliştilor din echipa Steaua Bucureşti", se arată într-un comunicat al DNA, citat de Mediafax.

Procurorii au luat măsura aplicării sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând lui Penescu, Făcăleaţă, Serea şi Martiş, pentru ca instanţa să dispună confiscarea specială a banilor pretinşi şi primiţi cu titlu de mită.

Ionică Serea şi Marius Martiş Marius au fost arestaţi de Tribunalul Argeş la data de 30 aprilie. Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă au fost arestaţi de aceeaşi instanţă în 11 mai. Dosarul va fi judecat la Tribunalul Argeş.

La instrumentarea acestui dosar procurorii au colaborat cu ofiţeri de la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş.

×
Subiecte în articol: sport