x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ping-pong cu Tănase

Ping-pong cu Tănase

de Mihai Igirosanu    |    27 Iul 2009   •   00:00
Ping-pong cu Tănase
Sursa foto: Mihai Şteţcu/GSP/Intact Images

Tânărul internaţional de la FC Argeş Cristian Tănase este disputat de Steaua şi de echipa germană FC Köln, transferul său părând a depinde de mici diferenţe salariale. Nemţii au fost sâmbătă la Piteşti, dar negocierile nu au avut vreun rezultat.



Discuţiile purtate de reprezentanţii nemţilor şi acţionarul argeşenilor, Andrei Penescu, au fost momentan sistate. Din câte se pare, cei de la Köln au aflat de la actualul antrenor al Oţelului, Dorinel Munteanu, că Tănase are un salariu foarte mic, aproximativ 2.000 de euro lunar. Nemţii doresc să-i ofere un venit anual de circa 250.000 de euro, însă reprezentanţii jucătorului român susţin că suma nu este deloc una impresionantă şi justifică astfel: "Decât să te duci pe 250.000 de euro în Germania, mai bine să joci pe 150.000 de euro aici", a declarat Victor Becali la GSP TV.

Agentul FIFA consideră că şi oferta Stelei este de luat în seamă: "Steaua oferă un milion pentru copropietate, iar Köln dă două. Dacă Steaua îl vinde pe Tănase cu 2,5 milioane de euro, deja suma pe care o ia este mai mare decât cea de la Köln", a adăugat Becali. Conducerea tehnică a roş-albaş­trilor îl aşteaptă cu braţele deschise pe Tănase în Ghencea. "Cine nu l-ar vrea pe Tănase, e un jucător foarte bun", a afirmat managerul sportiv Renzo Rossi.

O primă rundă de negocieri concrete între FC Argeş şi Steaua urma să aibă loc aseară, iar şansele ca Tănase să ajungă în Ghencea sunt destul de însemnate. Altfel, conducerea Stelei a ajuns la un acord cu nemţii de la Karlsruhe pentru împrumutul pe un an al fundaşului central Ionuţ Rada, pe care antrenorul Cristiano Bergodi a anunţat că nu contează în acest sezon. Conducerea Stelei i-a fixat lui Rada un preţ de 300.000 de euro, însă cum ofertele din Turcia nu s-au concretizat, roş-albaştrii au fost de acord să-l cedeze sub formă de împrumut în Germania. Înainte să plece spre Karlsruhe, Ionuţ Rada a devenit tată, soţia lui, Teodora, născând vineri seară o fetiţă pe care cei doi o vor boteza Eva-Cristina.


TININHO, PE LISTA UEFA
Portughezul Miguel Tininho este sur­pri­za pe care Cristiano Bergodi a pre­gătit-o pentru scoţienii de la Motherwell. Tininho a fost trecut pe lista ju­că­torilor cu drept de joc în Europa League, pe care roş-albaştrii au trimis-o la UEFA.

Suspendarea lui Petre Marin l-a pus în alarmă pe Cristiano Bergodi, care l-a tre­cut pe lista UEFA pe portughezul Mi­guel Tininho, transferat în urmă cu 11 zile şi care nu este încă pus la punct cu pregătirea fizică.

Fotbalistul sosit de la Belenenses i-a luat locul lui Eric Bicfalvi pe lista UEFA, acesta din urmă acciden­tându-se grav în returul cu Ujpest, de la Budapesta. Totuşi, principala variantă pentru postul de fundaş stânga pentru prima manşă a confruntării cu Motherwell, de joi seară, este Ducu Ninu. Fun­daşul portughez în vârstă de 28 de ani, cu origini mozambicane, a semnat un contract valabil pe o perioadă de un an cu opţiune de prelungire pe încă doi.

×
Subiecte în articol: sport steaua transfer