Copilotul italian Flavio Gugelmini a murit după un accident suferit în etapa a şaptea a Raliului Bulgariei. Pilotul elveţian Brian Lavio a fost şi el rănit uşor în incident şi a fost transportat de urgenţă la un spital din Sofia, ca o măsură preventivă.
Organizatorii raliului au spus că maşina Peugeot 207 S2000 pilotată de cei doi a ieşit în decor şi s-a izbit de o stâncă în apropierea circuitului, scrie antena3.ro. Sectorul de drum unde s-a întâmplat accidentul a fost închis, însă după lungi dezbateri şi câteva răzgândiri, organizatorii au decis să continuer cursa pe un alt drum, cu celelalte 10 echipe rămase în cursă.
Piloţii au refuzat însă să continue cursa şi organizatorii s-au văzut nevoiţi să pună punct final Raliului Bulgariei, din cadrul Campionatului European de Raliuri, toată lumea ţinând un moment de reculegere pentru Gugelmini.
Directorii Raliului încearcă să convingă Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) că Bulgaria este pregătită să găzduiască o cursă în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC). Vecinii noştri de la sud au fost puşi pe o listă provizorie a sezonului 2010 din WRC, oficialii spunând că o decizie finală va fi luată în luna septembrie.
Citește pe Antena3.ro