x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rapid - Copos şi Lupescu, la cuţite

Rapid - Copos şi Lupescu, la cuţite

de Marius Mihalcea    |    01 Noi 2007   •   00:00
Rapid - Copos şi Lupescu, la cuţite
Sursa foto: Razvan Pasarica/

In timp ce principalul acţionar al grupării feroviare a sugerat că directorul general al FRF ar fi un incompetent, fostul internaţional este convins că giuleşteanul nu vrea decăt să-şi ascundă problemele.

In timp ce principalul acţionar al grupării feroviare a sugerat că directorul general al FRF ar fi un incompetent, fostul internaţional este convins că giuleşteanul nu vrea decăt să-şi ascundă problemele.

Războiul verbal dintre George Copos şi Ionuţ Lupescu se acutizează. La trei zile de la meciul pierdut de Rapid in faţa CFR-ului, 1-2, cănd Trică a deschis scorul dintr-o poziţie de ofsaid rămasă nesemnalizată, principalul acţionar al giuleştenilor s-a arătat contrariat de faptul că "Lupescu, un specialist cu experienţă internaţională de mare jucător, se complace in a se ocupa de probleme de arbitraj, in loc să lase aceste lucruri in seama unei comisii competente şi responsabile".

REPLICĂ. Lupescu i-a răspuns lui Copos ieri, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial al FRF: "Ceea ce nu inţeleg şi ce nu pot accepta e procesul de intenţie pe care mi-l faceţi. Vă asigur personal că, in cadrul FRF, nu există favoritisme faţă de vreun club, nici duşmănie faţă de altul, ci, dimpotrivă, există respect absolut faţă de toată lumea".

Mai departe directorul general al FRF se apără cu tatăl său, Culae Lupescu, fost jucător la Rapid, şi il acuză pe Copos că nu face altceva decăt să divagheze: "Nu este exclus ca, probabil, problemele pe care le aveţi cu autorităţile statului şi cu suporterii propriei dumneavoastră echipe să reprezinte adevăratul motiv pentru care incercaţi, din nou, să creaţi diversiune. Fiţi convins că, cel puţin cu mine, nu aveţi nici o şansă. Şi mai fiţi convins că port un respect deosebit Clubului Rapid, avănd in familia mea un rapidist mai rapidist decăt alţii, in primul rănd decăt dumneavoastră. Mă refer, cred că aţi intuit, la tatăl meu. Şi, in incheiere, apropo de sinceritate şi onestitate: care vă este adevărata faţă? Cea care, la inceputul campionatului, saluta decizia ca eu să fac delegările de arbitri sau faţa acuzatoare de acum?".

Rednic cere arbitraje corecte

Antrenorul "feroviarilor", Mircea Rednic, a repus ieri pe tapet aducerea brigăzilor de arbitri din străinătate. "Nu ştiu dacă va avea efect scrisoarea deschisă adresată de domnul Copos lui Lupescu. Eu imi doresc arbitraje corecte, pentru că şi noi muncim. Arbitrii sunt oameni şi greşesc, dar să nu greşească numai impotriva noastră. E o soluţie aducerea unor arbitri străini, dar să vedem ce se intămplă in meciurile următoare", a spus "Puriul". Acesta a precizat apoi că infrăngerea suferită in partida cu CFR nu i-a scos pe giuleşteni din lupta pentru titlul de campioană: "S-a pierdut un meci, cum să nu ne mai găndim la titlu? Titlul este obiectivul nostru şi avem şanse in continuare". Altfel, giuleştenii au avut ieri surpriza să afle că Ionuţ Lupescu l-a delegat pentru meciul de azi cu Pandurii pe asistentul Marcel Savaniu, pe care Rapid l-a recuzat incă din vară. Imediat, "alb-vişiniii" au solicitat schimbarea lui Savaniu cu un alt tuşier.

Giuleştenii acuză, Mureşan se disculpă

Rapidiştii digeră greu infrăngerea suferită in derby-ul cu CFR Cluj. Secretarul general al "alb-vişiniilor", Cristian Costache, i-a acuzat ieri pe arbitrii meciului, pe preşedintele grupării ardelene, Iuliu Mureşan, şi pe tehnicianul CFR-ului, Ioan Andone, de fapte grave. "Un om de la noi a intrat in cabina arbitrilor la 45 de minute de la finalul meciului şi a surprins o intălnire amicală intre domnul Mureşan, domnul Andone şi arbitri. Beau o bere impreună. Se descătuşau după emoţiile meciului. Dacă vi se pare normal asta, inseamnă că nu mai este nimic de adăugat." Iuliu Mureşan a negat că lucrurile stau aşa cum le prezintă oficialul rapidist: "Nu este adevărat că am băut bere cu arbitrii. Este o mare minciună. Declaraţia lui Cristi Costache este declaraţia unui om mic. Cred, totuşi, că cei de la Rapid continuă cu acuzele fiindcă am fost mai buni ca ei, pentru că i-am invins in meciul direct. Ei ar trebui să-şi vadă mai mult de fotbal".

×
Subiecte în articol: sport rapid lupescu