x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rapid - Iencsi, spre Leeds

Rapid - Iencsi, spre Leeds

de Marius Mihalcea    |    25 Ian 2007   •   00:00
Rapid  -  Iencsi, spre Leeds

S-a antrenat cu ei, dar prefera Anglia. Nedorit in Grant, fostul capitan al "alb-visiniilor" a ajuns sa dea probe la o echipa din liga a doua engleza cu care Unirea Urziceni a facut instructie.

Revenit in tara dupa ce i-a expirat contractul cu Spartak Moscova, Adrian Iencsi s-a pregatit o vreme la baza Pro Rapid. Doar atat insa, fundasul de 31 de ani nefacand deplasarea cu "alb-visiniii" in cantonamentul din Insulele Canare.

ATU. Lasat pe dinafara de Razvan Lucescu, Iencsi a primit o mana de ajutor de la Dan Petrescu, tehnicianul Unirii Urziceni punandu-i o vorba buna la Leeds United, echipa pregatita de Dennis Wise, cu care "Bursucul" a fost coechipier la Chelsea. Ex-rapidistul a ajuns astfel in Cipru, iar marti a bifat primele sale 70 de minute in tricoul gruparii engleze in amicalul Unirea Urziceni - Leeds United, 3-0. N-a jucat rau, cat timp cu el in centrul defensivei Leeds n-a mai incasat decat un gol. Si cum Iencsi nu este o investitie costisitoare, englezii, care traverseaza o acuta criza financiara, par deja decisi sa-l achizitioneze.
UEFA le cere un stadion de rezerva
In eventualitatea in care vor ocupa locul 2 la finalul campionatului si se vor califica in grupele Ligii Campionilor, rapidistii se vor confrunta cu aceeasi problema pe care o au si rivalii din Stefan cel Mare, Stadionul Giulesti - Valentin Stanescu neindeplinind criteriile impuse de UEFA. Aflat la curent cu stadiul lucrarilor de modernizare a arenei "alb-visiniilor", forul de la Nyon le-a solicitat oficialilor gruparii din Grant sa comunice arena de rezerva pe care va disputa Rapidul meciurile de pe teren propriu in cazul in care executia nu se va finaliza in timp util. In momentul de fata, pentru ca exista pericolul sa se prabuseasca, o parte a tribunei intai si una dintre peluze au fost inchise.

×
Subiecte în articol: sport