x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rapid, primul lider al noului campionat

Rapid, primul lider al noului campionat

de Ovidiu Ciutescu    |    03 Aug 2009   •   00:00
Rapid, primul lider al noului campionat

Rapid Bucureşti este primul lider al Ligii I în sezonul 2009/2010. Giuleştenii au obţinut cea mai categorică victorie, scor 4-1, cu Poli Iaşi în prima etapă de campionat.



Echipa "săracului" George Copos este urmată în clasament de Steaua, care a debutat cu o victorie în deplasare, scor 2-0, cu Ceahlăul şi de CFR Cluj, care a învins campioana Unirea Urziceni, cu scorul de 2-0.

FC Timişoara, o altă favorită a campionatului, a câştigat, cu scorul de 1-0, cu Gloria Bistriţa, în timp ce Dinamo a remizat, scor 0-0, cu Universitatea. Nou-promovatele Unirea Alba Iulia, Internaţional Curtea de Argeş, Astra Ploieşti şi Ceahlăul Piatra Neamţ au debutat cu înfrângeri în meciurile disputate în eşalonul de elită, primele trei fiind învinse cu acelaşi scor: 0-1, în timp ce Ceahlăul a pierdut cu 0-2.

Rezultate complete din prima etapă a Ligii I:

Vineri:

Internaţional Curtea de Argeş - Oţelul Galaţi 0-1

A marcat: Axente '70

Rapid - Poli Iaşi 4-1

Au marcat: Spadacio '23, J.P.Pinto '48, Herea '52, Cesinha '90+2 / Bujor '84

Sâmbătă:

Unirea Alba Iulia - FC Braşov 0-1

A marcat Hadnagy '41

FC Timişoara - Gloria Bistriţa 1-0

A marcat: Magera '73

CFR Cluj - Unirea Urziceni 2-0

Au marcat: Peralta '42, Dubarbier '55

Universitatea Craiova - Dinamo 0-0

Duminică:

Astra Ploieşti - Pandurii Târgu Jiu 0-1

A marcat: Păcurar '47

Ceahlăul Piatra Neamţ - Steaua Bucureşti 0-2

A marcat: Kapetanos '79, Toja '90+2

Meciul FC Vaslui - Gaz Metan Mediaş va fi programat pentru o dată ce va fi stabilită ulterior.

×