Aseara, in cadrul ultimului tur preliminar al Cupei UEFA, Rapid a invins pe Vardar Skopje cu 3-0, iar Dinamo a trecut cu 3-1 de Omonia Nicosia.
Dinamo s-a impus, nu fara emotii, in fata unei echipe care a deschis scorul. "Cainii" au facut un pas important spre calificarea in turul doi al Cupei UEFA, dar nu unul decisiv. Partida cu Omonia Nicosia a inceput cum nu se putea mai rau pentru Dinamo. Era minutul 4, iar Konnafis inscria din corner, aruncand in aer tribuna in care s-au adunat cei 500 de fani veniti din Cipru. Bucuria oaspetilor nu a durat mult, hentul stupid in careu al lui Kaiafas, urmat de penalty-ul fructificat de Vladut Munteanu (â12), reintroducandu-i pe "caini" in meci. Egalarea a survenit la numai un minut dupa ce acelasi Konnafis ratase desprinderea, golul fiind evitat in extremis de portarul Gaev, care s-a accidentat, fiind inlocuit de Guso. DOMINARE. Au urmat cele doua goluri ale lui Zicu (â24, â44), aflat in mare forma, care au transat soarta partidei. In repriza a doua, dinamovistii au dominat clar partida, profitand si de eliminarea lui Georgiou (â55), pentru doua cartonase galbene. Din pacate, ei n-au reusit sa mai inscrie, astfel ca returul de peste doua saptamani de la Nicosia se anunta unul destul de dificil, golul reusit de ciprioti putand atarna decisiv. Echipa folosita de Dinamo a fost: Gaev (â15 Guso) - I. Balan (â46 Tamas), Galamaz (â68 Cl. Niculescu), Moti, Pulhac - Fl. Petre, Margaritescu, V. Munteanu - Zicu, Baltoi, Bratu. Antrenor: Ioan Andone.
NICULESCU A FOST REZERVA
|
Ioan Andone a surprins in modul de alcatuire a formatiei, incepand partida cu golgeterul Claudiu Niculescu pe banca de rezerve. Tehnicianul a dorit astfel sa nu faca modificari in linia ofensiva care a functionat foarte bine la Galati, contra Otelului (4-1) si unde Claudiu a fost suspendat. Profitand insa si de avantajul omului in plus, dupa eliminarea lui Georgiou, Andone l-a aruncat in joc pe Niculescu in minutul 68, care
l-a inlocuit pe fundasul Galamaz, Dinamo avand pana la finalul meciului patru atacanti: Zicu, Baltoi, Bratu si Niculescu.
|
Citește pe Antena3.ro
RAPID - VARDAR SKOPJE 3-0 / A fost greu pana la primul gol
DOLHA
|
Introducerea lui Mihai Minca in poarta Rapidului aseara a surprins pe toata lumea. Titularul de drept, Emilian Dolha, a iesit din planurile lui Razvan Lucescu, dupa ce a existat riscul de a fi depistat pozitiv la un eventual test antidoping. Rapidistului i s-a injectat, in urma cu cateva zile, cortizon, care contine substante aflate pe lista celor interzise de UEFA. Desi rapidistii au informat UEFA in legatura cu aceasta problema, nu au primit nici un raspuns oficial, motiv pentru care Dolha a fost trimis in tribuna. Minca a fost preferat lui Danut Coman, nerefacut dupa o perioada mai lunga de convalescenta.
|