Scrimerul român Rareş Dumitrescu a câştigat turneul internaţional de sabie de la Budapesta, după ce l-a învins în finală pe francezul Nicolas Lopez, cu scorul de 15-13, informează Agerpres.
Dumitrescu a trecut pe rând de ucraineanul Oleg Şturbabin (15-9), de canadianul Vincent Couturier (15-13), în optimi l-a învins pe ungurul Aron Szilagyi (15-8), în sferturi l-a depăşit pe rusul Alexei Iakimenko (15-13), iar în semifinale a câştigat în faţa americanului Benjamin Igoe cu 15-4.
Un alt român, Florin Zalomir, a terminat pe locul 3, după ce a fost învins de Lopez în semifinale, cu 15-11, după ce câştigase la ungurul Balazs Hamar (15-6), de belgianul Seppe van Holsbeke (15-8), de francezul Vincent Anstett (15-14), şi de italianul Diego Occhiuzzi (15-14).
Ceilalţi români au avut următoarele clasări: Nicolae Alexandru Sireteanu - locul 24, Tiberiu Dolniceanu - 56, Virgil Marcea - 62, Cosmin Hănceanu - 89, Alin Badea - 106. Echipa de sabie s-a clasat pe locul 8, cu 26 puncte. În optimi, România a învins Ucraina cu 45-37, în sferturi a fost învinsă de Franţa cu 45-36, iar în locurile de clasament a pierdut în faţa Chinei (34-45) şi a Rusiei (37-45). În clasamentul general individual, pe primul loc se află Luigi Tarantino, 318 puncte, urmat Zhong Man, 284 p, Rareş Dumitrescu, 246 p, etc. Mihai Covaliu ocupă locul 7, cu 194 p.
Citește pe Antena3.ro



