x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Razboiul continua

Razboiul continua

13 Mai 2004   •   00:00

In fata unui stadion aproape plin, renascutul Rica Neaga a facut diferenta pentru Steaua intr-un meci dur cu FC National. Neaga a marcat de doua ori si ros-albastrii se mentin in razboiul rece cu Dinamo pentru titlu.

Spectacolul din tribune si incrancenarea din teren au fost umbrite de prestatia jalnica a centralului Gheorghe Farcas, delegat la cel mai important meci al etapei desi intrase de mult in esalonul secund al arbitrilor divizionari A.

GAFE. Chiar sub privirile presedintelui CCA, Ion Craciunescu, observator la acest meci, Farcas si-a inceput recitalul in minutul 40, cand a inchis ochii la o interventie brutala in careu a lui Flavius Moldovan asupra lui Dinita. „Ale O, Ale O, Craciunescu fura pentru Dinamo!", a venit replica miilor de fani. In minutul 78, Farcas i-a permis lui Panc sa-i dea peste mana dupa ce i-a acordat cartonasul galben, iertandu-l inexplicabil de logica eliminare.

FINAL? Desi la final s-a facut ca nu intelege intrebarea referitoare la arbitraj, parasind tribuna oficiala prin teren, se pare ca Ion Craciunescu il va sanctiona dur pe Farcas, fiind foarte posibil ca acesta sa fi arbitrat pentru ultima data in Divizia A.

Gigi Becali: „Doar Dumnezeu e cu mine!"

Dupa incheierea meciului, patronul Stelei, Gigi Becali a fost asteptat la intrarea de la tribuna oficiala de circa 1.000 de suporteri stelisti, care i-au scandat numele si l-au felicitat. „A fost un meci extraordinar, iar Steaua a jucat un fotbal de calitate. Toata lumea e impotriva mea si stiu ca doar Dumnezeu e cu mine. Nu vreau sa mai intru in nici o polemica", a spus Becali, dupa care i-a oferit 100 de euro unui invalid.
×
Subiecte în articol: sport