x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rednic viseaza in secret la titlu

Rednic viseaza in secret la titlu

31 Iul 2004   •   00:00

Ieri, la sediul clubului Universitatea Craiova a fost prezentat lotul de jucatori cu care echipa olteana va aborda sezonul 2004-2005 al Diviziei A. Au lipsit Lucian Dobre si Romeo Paduret, cu care clubul nu a ajuns inca la o intelegere.

MARIO MORCOV, VICENTIU NEAGOE

Antrenorul Mircea Rednic porneste la drum cu ganduri mari, desi obiectivul fixat este participarea intr-o cupa europeana. "Am o ambitie personala, sa ma bat la titlu", si-a exprimat "Puriul" o dorinta ascunsa.

NOUTATI. Evenimentul a fost onorat de prezenta tuturor componentilor lotului, mai putin ultimele achizitii, ploiesteanul Lucian Dobre si ex-stelistul Romeo Paduret. De asemenea, a lipsit si camerunezul Jeremie Njock, fapt ce a prilejuit o remarca acida din partea lui Rednic: "La CV-ul pe care si l-a trimis sunt sigur ca va reusi sa se transfere la o echipa mult mai puternica, asa ca nu o sa mai avem nevoie de el". Tehnicianul Craiovei a spus ca este foarte multumit de toate achizitiile facute, in special de Jerry Gane si brazilianul Rubinelson. "Sunt foarte bucuros ca am revenit sa joc pentru echipa care m-a consacrat. Sunt foarte iubit de suporteri si asta ma face sa ma simt dator fata de ei si sa le ofer o evolutie foarte buna", a declarat Gane.

PRIME. Conducerea clubului a gasit o modalitate inedita de a recompensa eventualele performante ale echipei in noul sezon. Liderii olteni au hotarat ca primele de joc sa fie platite din vanzarea biletelor si abonamentelor la meciurile de pe teren propriu. Ei spera ca in acest mod suporterii vor fi receptivi si vor cumpara bilete si abonamente intr-un numar cat mai mare. Astfel, s-a decis ca pentru o victorie pe "Ion Oblemenco" fotbalistii sa fie recompensati dintr-un fond de 8.000 de euro, in vreme ce pentru un succes in deplasare suma care urmeaza a fi impartita in vestiar sa se ridice la 16.000 de euro. Ideea i-a apartinut lui Rednic si a fost foarte rapid imbratisata de conducatorii clubului, in vreme ce "Puriul" va mai oferi, conform obiceiului sau, si prime din propriul buzunar cate unui jucator a carui evolutie l-a multumit.

ZIYATI PREFERA MOSCOVA

Antrenorul Universitatii Craiova, Mircea Rednic, a declarat ca transferul marocanului Nouredine Ziyati de la Rapid la clubul oltean nu mai poate fi perfectat, deoarece fotbalistul a ajuns la un acord cu o formatie din campionatul Rusiei. Surse din cadrul clubului Rapid sustin ca este vorba de Torpedo Moscova, echipa cu care negociaza si jucatorii N’gasam Falemi si Erik Lincar. Se pare ca Universitatea era dispusa sa plateasca Rapidului 100.000 de dolari, in timp ce rusii au oferit suma de 125.000 de dolari.

"MERGEM SA CASTIGAM"

"Mergem la Pitesti sa castigam cele trei puncte. Valoarea lotului ne permite sa speram la acest deznodamant", a declarat Rednic. Datorita distantei relativ mici dintre cele doua orase, Universitatea va fi sustinuta in Trivale de aproximativ 2.000 de fani, care vor face deplasarea cu autocare puse la dispozitie de primarie si cu numeroase masini personale. In alta ordine de idei, costumele de prezentare ale echipei vor fi confectionate la firma de textile a lui Mircea Rednic.

×
Subiecte în articol: sport rednic