Nicolae Stanciu a deschis scorul în prima repriză cu un şut fabulos.
Tricolorii s-au dezlănţuit în repriza a doua când au mai marcat de două ori. Prin Răzvan Marin, cu un şut perfect de la 20 de metri, şi prin Denis Drăguş.
Primul șut pe poartă i-a aparținut lui Florinel Coman, care a trimis pe centrul porții apărate de Lunin, în minutul 8.
În ciuda unei dominări teritoriale a ucrainienilor, România a izbutit să deschidă scorul în minutul 29, prin Nicolae Stanciu, cu un șut bine plasat, aproape de vinclul porții, din marginea careului.
Același Stanciu putea marca un gol candidat la cea mai frumoasă reușită a turneului, când a trimis în bara transversală direct din corner.
Sudakov a dat apoi emoții celor peste 40.000 de români din tribune, când șutul său de la marginea careului a trecut peste poartă.
În minutul 53, Răzvan Marin a profitat de o minge respinsă și și-a încercat norocul cu un șut de la distanță, care a nimerit plasa porții lui Lunin, ducând scorul la 2-0.
Denis Drăguș s-a aflat la locul potrivit, în fața porții adverse, unde a pus latul pentru pasa lui Man, care a destabilizat apărarea Ucrainei, România marcând în minutul 57 golul de 3-0, gol validat după o analiză VAR.
În minutul 62, Mihăilă și Hagi au venit de pe bancă pentru a împrospăta ofensiva tricoloră, completată apoi și de Rus și Pușcaș.
Înainte de a fi schimbat cu Racovițan, Stanciu a mai trimis un șut periculos spre poarta adversă, din lovitură liberă de la marginea careului.
Ucraina a încercat să reducă din diferență, însă Mykhailo Mudryk a ratat o mare ocazie, cu un șut puțin pe lângă poartă, din apropiere. Roman Yaremchuk a trecut și el pe lângă gol, în al doilea minut suplimentar de joc, însă meciul s-a încheiat 3-0, nu înainte ca șutul lui Mudryk să fie parat pe final de Niță.
În minutul 85, suporterii români au cântat din nou imnul național, aprinzând atmosfera pe Alianz Arena din Munchen.
Este abia a doua victorie a României la un campionat european și totodată cea mai categorică.
Nicolae Stanciu a fost declarat omul partidei.
După acest prim meci al Grupei E, România conduce în clasament, înaintea celuilalt meci dintre Belgia și Slovenia, care se joacă tot luni.
UPDATE 3: România înscrie al treilea gol în poarta Ucrainei.
Update 2: România conduce cu 2-0. Răzvan Marin înscrie al doilea gol pentru echipa României.
Update 1 România a deschis scorul prin Nicolae Stanciu, cu un şut la vinclu de la 18 metri (29), după o degajare greşită a portarului Andri Lunin şi o recuperare a lui Dennis Man.
Stanciu a fost aproape de gol şi în min. 39, când a executat un corner cu efect la colţul lung, dar mingea a lovit bara.
Știre inițială: FRF anunță echipa de start a României la debutul la turneul final Euro2024. Meciul începe la ora 16.00.
România: 1. Niță – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 15. Burcă, 11. Bancu – 18. R. Marin, 6. M. Marin, 21. Stanciu-cpt. – 20. Man, 19. Drăguș, 17. Fl. Coman.
Selecționer: Edward Iordănescu.
Rezerve: 12. Moldovan, 16. Târnovanu – 4. Rus, 5. Nedelcearu, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 10. Hagi, 13. Mihăilă, 14. Olaru, 22. Mogoș, 23. Sorescu, 24. Racovițan, 25. Bîrligea, 26. Șut
Ucraina: 23. Lunin – 2. Konoplia, 13. Zabarnyi, 22. Matviyenko, 17. Zinchenko – 6. Stepanenko-cpt., 19. Shaparenko – 15. Tsygankov, 14. Sudakov, 10. Mudryk – 11. Dovbyk.
Selecționer: Serhiy Rebrov
Rezerve: 1. Bushchan, 12. Trubin – 3. Svatok, 4. Talovierov, 5. Sydorchuk, 7. Yarmolenko, 8. Malinovskyi, 9. Yaremchuk, 16. Mykolenko, 18. Brazhko, 20. Zubkov, 21. Bondar, 24. Tymchyk, 25. Vanat, 26. Mykhailichenko
Arbitru: Glenn Nyberg (Suedia). Asistenți: Mahbod Beigi, Andreas Soderqvist (Suedia). Al patrulea oficial: Espen Eskas (Norvegia). Arbitru VAR: Rob Dieperink (Țările de Jos). Asistenți VAR: Pol van Boekel (Țările de Jos), Jerome Brisard (Franța).
România joacă în grupa E la Euro 2024.