Numită în funcţia de preşedinte al CS Dinamo în urmă cu două luni şi jumătate, Elisabeta Lipă a luat o serie de măsuri menite să îmbunătăţească activitatea clubului.
De la venirea Elisabetei Lipă (foto), schema organizatorică a clubului s-a redus cu peste o sută de posturi, rămânând în prezent 435 de angajaţi. "S-au găsit situaţii în care unii figurau ca sportivi, dar de fapt erau antrenori. Au fost trecuţi în profesional, nimeni nu şi-a pierdut locul de muncă. Am avut cereri de trecere în profesional de la aproape toate secţiile", a declarat Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei. De asemenea, au fost întrerupte contractele de asociere cu diferite firme care luaseră în administrare bazele sportive din Parcul Dinamo, astfel că toţi banii obţinuţi din exploatarea acestora vor intra în contul clubului. Fosta campioană olimpică la canotaj s-a declarat nemulţumită de ceea ce a găsit la club, în special de faptul că sportivii îşi doresc grade, muncesc ca să le obţină, dar nu le preţuiesc. "Eu am plecat de la gradul de sergent major şi am ajuns la cel de chestor, după JO din 2004. În paralel am făcut o şcoală, o facultate, un masterat, un doctorat şi aşa ar trebui să gândească oricare sportiv", a declarat Elisabeta Lipă, care susţine că, dacă nu s-ar mai acorda grade, Dinamo şi Steaua s-ar desfiinţa, pentru că sportivii vin la cele două cluburi din acest motiv.
Citește pe Antena3.ro