x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport S-a retras Pantelimon

S-a retras Pantelimon

de Vlad Ionescu    |    19 Feb 2008   •   00:00

Medaliată cu bronz la JO de la Sydney în 2000, atleta Oana Pantelimon şi-a făcut retragerea oficială cu ocazia celei de-a treia ediţii a concursului internaţional de săritură în înălţime “Monica Iagăr” Grand Prix.

MONICA IAGĂR GRAND PRIX

 

Medaliată cu bronz la JO de la Sydney în 2000, atleta Oana Pantelimon şi-a făcut retragerea oficială cu ocazia celei de-a treia ediţii a concursului internaţional de săritură în înălţime “Monica Iagăr” Grand Prix. Stelista de 36 de ani, care renunţă astfel la JO de la Beijing, deşi avea baremul îndeplinit, a efectuat câteva sărituri demonstrative, reuşind să obţină un rezultat mai bun decât celelalte atlete din ţara noastră prezente la această competiţie. În viitor, Oana Pantelimon se va dedica antrenoratului, la clubul Steaua.

 

REZULTATE. Concursul în sine, dotat cu premii de 30.000 de euro, a fost dominat de sportivii ruşi, învingători atât la feminin, prin Ekaterina Savcenko, cu 2,00 metri, cât şi la masculin, prin Alexandr Şustov, cu 2,27 metri. Marea favorită, vicecampioana mondială Anna Cicerova (Rusia), a ocupat locul doi, cu 1,98 metri. “Nu ştiu dacă voi mai putea să organizez acest concurs şi în viitor, pentru că este foarte greu să găseşti sponsori. Anul acesta, de exemplu, a trebuit să scot din buzunar câteva mii de euro pentru ca totul să fie în regulă”, a declarat Monica Iagăr.

×
Subiecte în articol: sport