x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport S-a rezolvat locul 3

S-a rezolvat locul 3

17 Mai 2004   •   00:00

Timisoara a venit in Giulesti cu o echipa experimentala, cativa jucatori anonimi si fara pretentii.

Panduru a sacrificat totul pentru meciul de etapa viitoare, cu Dinamo. Modul cum s-au prezentat banatenii la Bucuresti a fost doar un afis pentru confruntarea cu echipa lui Andone, un razboi asteptat de un intreg oras.

DETASARE. „Lupta pentru locul 3 devenise interesanta, dar acum ne-am detasat. Astazi a fost ziua lui Badoi, Ilyes si Rada", a declarat Hizo dupa meci, vizibil satisfacut. Cele doua succese legate, la Ploiesti si cu „Poli", l-au transformat pe „Dulau" intr-un om linistit, departe de tensiunea saptamanilor precedente. In pofida victoriei, presedintele Ioan Becali ramane nehotarat: „Voi vedea dupa urmatoarele trei etape daca mai stau la Rapid!", a anuntat el.

GANDURI. De partea cealalta, staff-ul timisorenilor a parut foarte deconectat, cu gandul mai mult la duelul cu Dinamo: „S-a jucat curajos chiar daca am avut cinci debutanti in echipa. Ne asteapta un meci greu cu Dinamo", a opinat presedintele lui „Poli", Toni Dobos, care a vizionat meciul alaturi de fostul international, Daniel Prodan. Seara din Giulesti n-a avut istoric, gazdele dominand categoric un meci disputat sub semnul infratirii dintre fanii celor doua combatante. (Mihai Igirosanu)

×
Subiecte în articol: sport