x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport S-au răzbunat

S-au răzbunat

de Vlad Ionescu    |    01 Aug 2009   •   00:00

Cu o formulă de start improvizată, giuleştenii au obţinut primele puncte în noul campionat, făcând uitat semieşecul din ultima etapă a sezonului trecut, în urma căruia au ratat calificarea în Europa League.



Din cauza numărul mare de jucători indisponibili, antrenorul Viorel Hizo a trimis în teren doi debutanţi, portarul Straton şi mijlocaşul Matici, iar în defensivă l-a titularizat pe Iencsi, care a îmbrăcat din nou tricoul Rapidului după şase ani. În aceste condiţii, jocul s-a legat mai greu la început, gazdele fiind cu adevărat periculoase doar la fazele fixe. Mai întâi, Herea a nimerit transversala porţii lui Brăneţ din lovitură liberă de la marginea careului, pentru ca Spadacio ('23) să deschidă scorul cu o execuţie perfectă dintr-o fază asemănătoare. Ieşenilor nu le-au lipsit ocaziile, Cristi Constantin ţintind şi el bara înainte de pauză. Imediat după reluare, Pinto ('48) şi Herea ('52) au ridicat tabela la 3-0. Pe final, Poli a reuşit golul de onoare prin Bujor ('84), dar ultimul cuvânt l-a avut Cesinha, care a stabilit rezultatul final, 4-1, în prelungiri. Ca şi anul trecut, Rapid a început sezonul în forţă, însă adevărata valoare a echipei va trebui să fie probată în următoarele două meciuri, cu Urziceni şi cu Timişoara, ambele în deplasare.

×
Subiecte în articol: sport