Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, a absentat ieri de la sedinta Comitetului Executiv al FRF. La cateva ore dupa incheierea intrunirii, "Corleone" s-a lansat intr-un atac violent la adresa lui Mircea Sandu si a presedintelui Asociatiei Nationale pentru Sport, Octavian Morariu.
DEZLANTUIT. "Nu ma mai duc la nici un Comitet Executiv, deoarece nu este legal constituit. Trebuie sa modifice legea pentru a functiona astfel. Orice hotarare luata in afara Adunarii Generale este in afara legii. FRF incearca ba cu tribunalul, ba cu Agentia Nationala pentru Sport, dar trebuie sa se respecte legea. Daca nu, vor avea probleme. Eu nu sunt dipus sa incalc legea", s-a dezlantuit Dragomir.ACUZE. Intrebat care sunt cauzele, Dragomir a fost extrem de dur: "Vinovati sunt Mircea Sandu si Octavian Morariu. Ei conduc mafia din fotbalul romanesc!", a tunat "Corleone". Din cate se pare, motivele furiei sale sunt reprezentate de faptul ca ANS a solutionat in favoarea Federatiei conflictul pe care forul de la Casa Fotbalului il are cu Liga in privinta legalitatii hotararilor precedentei Adunari Generale a LPF. (Mihai Igirosanu)
Citește pe Antena3.ro