x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Schi Alpin / Ioan Nan: "M-am calificat la Olimpiadă!”

Schi Alpin / Ioan Nan: "M-am calificat la Olimpiadă!”

27 Ian 2009   •   00:00
Schi Alpin / Ioan Nan: "M-am calificat la Olimpiadă!”

Multiplu campion naţional la schi alpin, braşoveanul Ioan Nan a reuşit o cursă de excepţie astăzi la Vitosha, în Bulgaria.



Dinamovistul a terminat pe locul trei în proba de Slalom şi a ajuns la 24 de puncte FIS, astfel că nu mai poate rata prezenţa la Jocurile Olimpice de la Vancouver, din 2010.
"După prima manşă eram pe locul întâi. În manşa a doua am mers normal, nu am mai riscat nimic şi am terminat pe locul 3. A fost o tactică foarte bună, pe care mi-am ales-o cu mare atenţie. Sunt cel mai fericit om din lume. Sunt într-o formă bună şi vreau să particip şi la alte curse în perioada următoare", a declarat Ioan Nan.


SUA atacă Val d’Isere cu 17 schiori
Bode Miller, Lindsey Vonn şi Julia Mancuso vor fi liderii echipei Statelor Unite ale Americii la Campionatul Mondial de Schi Alpin care va avea loc în perioada 3-15 februarie la Val d'Isere – Franţa.

Nouă băieţi şi opt femei, acesta este lotul care a fost prezentat ieri, cu o zi înaintea etapei de la Schladming, din cadrul Cupei Mondiale. "Am adus cea mai puternică echipă din lume. Lindsey Vonn, Julia Mancuso şi Bode Miller au mai obţinut medalii la Campionatul Mondial, iar Ted Ligety, Marco Sullivan şi Steven Nyman sunt sportivi cu rezultate bune în circuitul Cupei Mondiale", a declarat Jesse Hunt, directorul americanilor.

Bode Miller a câştigat de patru ori medalia de aur şi o singură dată medalia de argint la un Campionat Mondial. Mancusso are două medalii de bronz şi una de argint, în vreme ce Vonn are două medalii de argint. TJ Lenning şi Leanne Smith au ratat prezenţa la Campionatul Mondial din cauza unor accidentări suferite la ultima etapă de Cupă Mondială. Miller, Ligety, Sullivan, Nyman, Jimmy Cochran, Erik Fisher, Tim Jitloff, Andrew Weibrecht şi Jake Zamansky vor concura pentru SUA în probele masculine, în vreme ce la feminin aceeaşi forţă va fi reprezentată de Vonn, Mancuso, Stacey Cook, Hailey Duke, Chelsea Marshall, Megan McJames, Sarah Schleper şi Resi Stiegler.

×
Subiecte în articol: sport