Presedintele Agentiei Nationale pentru Sport (ANS), Octavian Morariu, este somat sa ia masuri dupa ce Procuratura s-a implicat si cerceteaza activitatea infractionala a actualului presedinte al Federatiei Romane de Sah.
DANIEL STAN, VICENTIU NEAGOE
Sub semnatura Marianei Ionita, maestra FIDE si director al Clubului Central de Sah, sesizarea catre ANS, in atentia presedintelui Octavian Morariu, vizeaza alegerea unui nou Consiliu Director si, implicit, schimbarea din functie a lui Alexandru Crisan.
DOSAR PENAL. "Inceperea urmaririi penale privind activitatea infractionala a omului de afaceri Alexandru Crisan, de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, au determinat mai multe persoane implicate real in activitatea sahista sa adreseze o scrisoare deschisa", se scrie in respectivul comunicat. Lui Octavian Morariu i se mai cere interventia directa pentru o analiza a situatiei actuale a sahului romanesc, in perspectiva Olimpiadei din Spania, rediscutarea actualului statut al FR Sah si amendarea articolelor care incalca drepturile omului si Constitutia Romaniei.
ABUZ. Membrii colectivului de initiativa contesta, printre altele, modul abuziv in care s-au desfasurat alegerile actualului Consiliu Director la FR Sah, in urma carora Crisan a fost ales presedinte cu ajutorul secretarului general, marea maestra Margareta Muresan-Juncu: "Pentru a-i asigura majoritatea la vot, au participat cluburi infiintate la solicitarea domnului Crisan. Votul s-a desfasurat sub amenintari fizice si psihice, la poarta aflandu-se bodyguarzi insotiti de caini, sloganul lor fiind "daca nu votati, nu primiti subventie de la minister"".
PERCHEZITIE. Alexandru Crisan este acuzat de inselaciune si devalizarea SC Urex Rovinari SA si Hidromecanica Brasov, implicat fiind si tatal lui, Alexandru Crisan senior. Arestat la initiativa procuraturii, Crisan junior a fost eliberat ulterior, insa i s-a interzis sa paraseasca tara, iar locuinta personala si sediul firmei Alexandros Group, din Brasov, i-au fost perchezitionate. Alexandru Crisan si tatal sau mai sunt acuzati ca au primit 5 miliarde de lei de la bugetul statului, suma ce reprezinta rambursari de TVA, dupa ce documentele contabile prezentate erau false.
Citește pe Antena3.ro
FARA GRABA
EXPECTATIVA
"Daca noi il schimbam in acest moment, iar Procuratura nu va gasi probe impotriva lui Crisan, eu cum voi raspunde? Trebuie sa asteptam rezultatele anchetei si apoi vom vedea ce masuri vom lua"Octavian Morariu - presedinte ANS