Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, se aşteaptă ca un tsunami financiar să lovească în cele din urmă lumea fotbalului, informează Agerpres. Cel mai popular sport de pe glob a fost relativ ferit de primul val al crizei economice mondiale.
Boss-ul fotbalului mondial a pus în balanţă, atunci când a făcut această prognoză, problemele cu care se confruntă alte sporturi: "În lume este o criză financiară, dar fotbalul n-a fost încă prea afectat de primul val al unui tsunami economic. Uitaţi-vă la Formula 1 şi la sporturile cu motor - deja au pierdut din sponsori". FIFA se bazează pe organizarea Cupei Mondiale, a cărei următoare ediţie va avea loc anul viitor în Africa de Sud, pentru obţinerea a 90% dintre veniturile sale. Blatter a declarat, în oraşul englez Manchester, că organizaţia pe care o conduce se află într-o "situaţie confortabilă" până în anul 2010.
Blatter rămâne la ideea că fotbalul este "cea mai mare afacere din lume" şi că speră că va rămâne astfel, în ciuda contextului economic dificil: "nicio companie din lume nu realizează o cifră de afaceri mai mare decât familia fotbalului internaţional". Deşi consideră binevenită prezenţa investitorilor străini în domeniul fotbalului, Blatter s-a declarat îngrijorat de faptul că echipele îşi pierd identitatea, mai ales în Premier League. "În Anglia, echipele nu aparţin suporterilor, aparţin investitorilor", a spus Blatter, adept al modelului german, care privilegiază acţionariatul local.
Preşedintele FIFA a salutat decizia mijlocaşului englez David Beckham, de a cumpăra o echipă din Major League Soccer (campionatul de fotbal al SUA) în momentul când se va retrage. "E categoric o idee bună ca un fotbalist care a făcut mulţi bani din fotbal să-i investească tot în fotbal", este de părere Blatter.
Citește pe Antena3.ro