Ieşită de mult din cărţile calificării la CM 2010, echipa naţională s-a umplut de ruşine sâmbătă seară.
Eşecul de proporţii suferit de tricolori la Belgrad nu face însă decât să confirme un lucru bine ştiut: fotbalul românesc este în colaps. Brichete, valize, arbitri arestaţi, tribune pustii. Patroni de club invitaţi să-şi dea cu părerea pe "sticlă" chiar şi atunci când se scumpeşte hârtia igienică. Antrenori maziliţi fiindcă nu stau drepţi în faţa şefului.Jucători din cele mai îndepărtate zări care-şi duc veacul în Liga 1 şi sunt plătiţi regeşte, deşi nu fac altceva decât să-şi etaleze chica atent geluită. Între aceste coordonate se încadrează fotbalul din spaţiul carpato-danubiano-pontic în anul de graţie 2009. Rezultatul? Unul firesc. Naţionala României este zdrobită de Serbia. Călcată în picioare, ridiculizată, nimicită, desfiinţată. Ucisă.
"A FOST O NOAPTE TÂMPITĂ"
"Este o umilinţă, una dintre cele mai mari. Nu are rost să mai discuţi în astfel de situaţii. Dezastrul a pornit după ce am primit golul doi. În repriza a doua am pierdut mijlocul terenului, iar din acel moment parcă am înnebunit. În ultimele cinci minute, în condiţiile în care eram în zece, noi făceam presing la mijlocul terenului, de parcă am fi putut să marcăm trei goluri. Acestea sunt momente în care îţi pierzi capul, dar trebuie să învăţăm din astfel de momente.
Aşa a fost să fie, a fost o noapte tâmpită din toate punctele de vedere. Normal că în primul rând este vina mea, antrenorul este primul responsabil", a încercat să explice eşecul de pe "Maracana" selecţionerul Răzvan Lucescu. "Este frustrant să fii vecin în clasament cu Feroe. Nici nu îmi vine să cred ce am ajuns. Mă simt umilit, ruşinat. Nu este vina lui Răzvan, ci doar a noastră", a spus Adrian Mutu.
"Rezultatul reflectă diferenţa dintre cele două echipe. Am văzut o Serbie motivată, care şi-a dorit să obţină calificarea la Cupa Mondială, cu jucători care evoluează la mari cluburi, pe când la noi a fost vorba despre o lipsă de motivaţie din partea unor jucători, iar la un asemenea nivel, o astfel de atitudine costă. Mutu n-a fost el, iar de la ceilalţi jucători mă aşteptam ca măcar să se apere, nu mă aşteptam la acest scor", a declarat directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu.
"Sârbii ne-au dat o lecţie de patriotism, naţionalism, educaţie şi tot ce se poate. Îmi este ruşine, dar nu ştiu dacă şi celor care au fost pe teren le este după un asemenea rezultat. Dacă nu vom gândi altfel selecţia, cu jucători serioşi, care trebuie să joace cu sufeltul pentru naţională, nu vom face nimic", a afirmat preşedintele LPF, Dumitru Dragomir.
În urna a 3-a
După eşecul de la Belgrad, România a ajuns în urna a treia valorică pentru preliminariile CE 2012. Tricolorii pot reveni totuşi în a doua urnă dacă vor învinge miercuri, la Piatra-Neamţ, Feroe, iar Israel şi Slovacia nu câştigă în Elveţia, respectiv în Polonia. Dacă una dintre acestea va învinge însă, atunci Mutu şi compania vor depinde de meciurile de baraj ale Irlandei, şi ea aspirantă la un loc în urna a doua valorică.
Răzvan Lucescu, din nou criticat de şefii de cluburi
Înfrângerea umilitoare din meciul cu Serbia le-a dat apă la moară preşedinţilor de cluburi din Liga 1, care s-au luat iarăşi de selecţioner.
La fel cum au procedat şi după partida cu Franţa de la Paris, încheiată la egalitate, scor 1-1, şefii de cluburi l-au mitraliat pe Răzvan Lucescu. "Înfrângerea asta nu este un accident, vor mai fi astfel de rezultate. Este numai vina lui Lucescu. El e un mare antrenor, dar nu poate fi selecţioner, fiindcă nu are stofă. El poate antrena jucători care îi vede tot timpul, ăsta e talentul lui, dar de naţională nu este bun", a spus finanţatorul Stelei, Gigi Becali.
"Răzvan Lucescu nu avea o carieră în spate cât să fie numit selecţioner, a fost pus antrenor fiindcă e fiul lui Mircea Lucescu. Ce naţională în primele 20 din lume are un antrenor care nu a jucat fotbal la nivel înalt? S-a grăbit cu numirea lui Lucescu, mai avea nevoie de vreo patru-cinci ani, să ia şi el un campionat. Dan Petrescu era cel mai potrivit pentru a fi numit. Nu poţi să faci reconstrucţie cu jucători de 27-28 de ani", a declarat preşedintele Universităţii Craiova, Adrian Mititelu.
Sărbătoare
După succesul obţinut în faţa "tricolorilor" şi calificarea la turneul final al CM din Africa de Sud, antrenorul Serbiei, Radomir Antici, a fost entuziast. "Am plâns de bucurie, am demonstrat că avem o adevărată echipă. A fost o seară completă, ne-am confirmat valoarea", a declarat tehnicianul sârb. Imediat după meci, mii de suporteri au invadat centrul Belgradului, celebrând calificarea împreună cu jucători, care au apărut într-un autocar descoperit.
GRUPA 7
Serbia - România 5-0
Zigici ('37), Pantelici ('50), Kuzmanovici ('78), M. Jovanovici ('87, '90+3)
Austria - Lituania 2-1
Janko ('17), Wallner ('80 - pen.) / Stankevicius ('66)
Franţa - Feroe 5-0
Gignac ('34, '39), Gallas ('53), Anelka ('86), Benzema ('88)
Clasament
1. Serbia 9 7 1 1 21- 6 22
2. Franţa 9 5 3 1 15- 8 18
3. Austria 9 4 2 3 13-12 14
4. Lituania 9 3 0 6 8-10 9
5. România 9 2 3 4 9-17 9
6. Feroe 9 1 1 7 4-17 4
Ultima etapă (14 octombrie): România - Feroe, Franţa - Austria, Lituania - Serbia
Citește pe Antena3.ro