Arbitrii Ionică Serea şi Marius Martiş rămân după gratii prin decizia de ieri a Curţii de Apel Piteşti, care a respins recursul celor doi faţă de decizia de arestare preventivă emisă la data de 30 aprilie de Tribunalul Argeş.
Potrivit procurorilor DNA, Ionică Serea este cercetat pentru luare de mită, iar Marius Martiş, pentru complicitate la luare de mită. Ar fi vorba despre 21.000 USD pe care Penescu i-ar fi dat lui Serea, prin Martiş, pentru ca FC Argeş să obţină un rezultat favorabil contra Stelei. Meciul, disputat la 20 martie 2009 la Piteşti, s-a încheiat 2-2.
Primul care a luat cuvântul ieri a fost Ionică Serea: "Nu e adevărat că am primit bani pentru a ajuta echipa FC Argeş. În meciul respectiv, conform raportului observatorilor, am arbitrat excelent. Steaua a primit o lovitură de la 11 metri, la scorul de 1-1, putea să se facă 2-1 pentru Steaua. Dacă voiam să-i ajut, nu mai dictam penalty. Doresc să fiu judecat în stare de libertate, pentru că nu reprezint pericol social. A trecut un an de când se presupune că am comis fapta şi am avut un comportament normal".
Şi Marius Martiş a cerut judecarea în stare de libertate: "Mă ştiam cu Făcăleaţă, pentru că Penescu intenţiona să-şi deschidă un magazin la Focşani pe un teren de-al meu. Sper să fiu cercetat în stare de libertate. Toate realizările mele le-am făcut prin muncă cinstită. Sunt un om cinstit şi cu frică de Dumnezeu".
El a mai povestit că Făcăleaţă l-a vizitat când şi-a inaugurat vila din Focşani: "Serea era şi el la inaugurare. Am vorbit doar despre eventuala afacere de la Focşani. Am mai vorbit şi despre fotbal, pentru că şi lui Penescu şi lui Făcăleaţă le era teamă să nu fie defavorizaţi la meci. Deşi Făcăleaţă i-a spus că nu vor discuta nimic despre meci, Serea s-a ridicat şi a plecat".