Reprezentativa de rugby a României a învins formaţiei Canadei, cu scorul de 17-15 (0-8), după o revenire de senzaţie, marţi seara, la Leicester, în al treilea joc al ''stejarilor'' în Grupa D a Cupei Mondiale 2015 din Anglia şi Ţara Galilor.
''Stejarii'' au fost conduşi cu 15-0, dar au avut o revenire remarcabilă în ultima jumătate de oră, smulgând in extremis victoria în faţa ''arţarilor''. România a reuşit cea mai mare revenire din istoria Cupei Mondiale, potrivit site-ului oficial al competiţiei, fapt care a făcut ca sursa menţionată să titreze ''Oakstraordinary!'' (joc de cuvinte între extraordinar şi Oaks - stejarii, n.red.).
Echipa României a făcut cea mai slabă primă repriză a sa la acest Mondial, fiind aproape permanent în defensivă şi făcând multe greşeli tehnice. Vlaicu a ratat două lovituri de pedeapsă de la mare distanţă, iar nord-americanii au înscris dintr-o lovitură de pedeapsă şi un eseu.
Nici debutul reprizei secunde nu a fost favorabile echipei noastre, care a încasat încă un eseu (transformat). A fost un moment al ''declicului'' pentru ''stejari'', care au trecut la ofensivă, au pus presiune pe formaţia canadiană şi au început o cursă memorabilă de recuperare. Căpitanul Mihai Macovei a reuşit două eseuri spectaculoase, ambele transformate de Vlaicu. Românii s-au luptat nu numai cu canadienii, ci şi cu cronometrul, dar în cele din urmă valoarea superioară şi-a spus cuvântul, iar Vlaicu a concretizat o lovitură de pedeapsă care a adus victoria.
Canada, care a disputat ultimul său meci la Cupa Mondială 2015, a obţinut punctul bonus defensiv.
''Stejarii'' şi-au oferit acum şansa de a prinde locul al treilea în grupă în cazul unei victorii cu Italia, duminică, iar acest lucru ar fi sinonim cu calificarea directă la CM 2019.
DTH van der Merwe (33) şi Jeff Hassler (44) au reuşit eseurile echipei Canadei, unul transformat de Nathan Hirayama (45), iar Gordon McRorie a marcat o lovitură de pedeapsă (11).
Mihai Macovei a semnat ambele încercări ale ''stejarilor'' (53, 74), transformate de Florin Vlaicu (54, 75), care a reuşit şi lovitura de pedeapsă care a adus victoria (78).
În faţa a 27.153 spectatori au evoluat echipele:
Canada: Jones (Pritchard, 75) - Hassler, Hearn, Blevins (Trainor, 50), van der Merwe - Hirayama, McRorie (Mack, 50) - Moonlight (Dala, 63), Carpenter, Sinclair - Cudmore, Beukeboom - Wooldridge (Illnicki, 68), Barkwill, Buydens (Sears-Duru, 62). Antrenor: Kieran Crowley.
România: Fercu - Lemnaru, Kinikinilau, Vlaicu, Botezatu - Wiringi (Gal, 52), Surugiu (Calafeteanu, 23) - Lucaci (Carpo, 77), Macovei, V. Ursache - Van Heerden, Popârlan - P. Ion (A. Ursache, 46), Turaşvili (Rădoi, 66), M. Lazăr (Ţăruş, 75). Antrenor: Lynn Howells.
Arbitru: Wayne Barnes (Anglia).
Cartonaşe galbene: Sinclair (72), Fercu (20).
Înlocuire temporară:
Canada: Buydens cu Sears-Duru (46-54).
Irlanda ocupă primul loc în grupă, cu 14 puncte, urmată de Franţa, 14 p, Italia, 5 p, România, 4 p, Canada, 2 p (toate au câte trei meciuri, doar Canada are patru). Duminică au loc ultimele meciuri, Italia - România şi Franţa - Irlanda.