Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru, a cincea favorită, s-a calificat în optimile de finală ale turneului BRD Bucharest Open, miercuri seara, la Arenele BNR din Capitală, după un meci dramatic cu chinezoaica Shuai Zhang, de care a dispus în trei seturi, cu 3-6, 6-4, 6-4.
Dulgheru, care venea după un titlu ITF câștigat duminică la Contrexeville (Franța, 100.000 dolari), s-a impus după două ore și 25 de minute de joc, arătând o putere de luptă remarcabilă, în ciuda problemelor fizice cu care s-a confruntat.
Dulgheru a evoluat destul de slab în primul set și l-a cedat cu 3-6. După ce s-a consultat cu antrenorul său, Alexandra a jucat mai bine și a condus jocul, Zhang fiind într-o continuă cursă de urmărire. Românca (46 WTA) a reușit un prim break la scorul de 4-3 în favoarea sa, dar nu a reușit să închidă setul pe serviciul său, Zhang revenind la 5-4, după ce Dulgheru a irosit două mingi de set. Dulgheru s-a impus cu 6-4, luând ultimul ghem pe serviciul adversarei.
În decisiv, niciuna dintre jucătoare nu a reușit să își facă serviciul în primele cinci ghemuri. Zhang (166 WTA, care a beneficiat de un wildcard) a condus cu 4-2 apoi, Dulgheru a avut o revenire de senzație, întorcând scorul la 5-4, iar apoi a tranșat meciul pe serviciul asiaticei.
Dulgheru (26 ani) a făcut nu mai puțin de opt duble greșeli în acest meci, dar, susținută de public, a găsit mereu puterea de a merge mai departe. Cea mai bună clasare a sa a fost locul 26, în noiembrie 2011, în timp ce Zhang (26 ani) a ocupat locul 30 în ierarhia WTA în urmă cu exact cu un an.
Alexandra și-a asigurat un cec de 3.310 dolari și 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe americanca de origine georgiană Anna Tatishvili (25 ani, 134 WTA). Va fi prima confruntare dintre cele două.
Rezultate înregistrate miercuri:
simplu, turul I
Roberta Vinci (Italia/N. 2) — Timea Babos (Ungaria) 6-2, 6-1
Sorana Cîrstea (România) — Sesil Karatanceva (Bulgaria) 6-2, 6-2
Alexandra Dulgheru (România/N. 5) — Shuai Zhang (China) 3-6, 6-4, 6-4
Julia Goerges (Germania/N. 4) — Daria Kasatkina (Rusia) 7-6 (4), 6-4
Teliana Pereira (Brazilia) — Kristina Kucova (Slovacia) 6-3, 6-7 (4), 7-6 (6)
simplu, optimi
Sara Errani (Italia/N. 1) — Shahar Peer (Israel) 7-6 (5), 6-2
Polona Hercog (Slovenia) — Patricia Maria Țig (România) 6-0, 6-2
dublu, turul I
Nastja Kolar (Slovenia)/Elise Mertens (Belgia) — Cristina Dinu/Camelia Hristea (România) 6-3, 6-2 (cuplul Annika Beck/Shahar Peer s-a retras)
Raluca Olaru (România)/Anna Tatishvili (SUA/N. 3) — Danka Kovinic (Muntenegru)/Katarzyna Piter (Polonia) 6-3, 6-4
Okasana Kalașnikova (Georgia)/Demis Schuurs (Olanda/N. 4) — Florencia Molinero (Argentina)/Valeria Solovieva (Rusia) 6-3, 7-5
Cagla Buyukakcay (Turcia)/Viktorija Golubic (Elveția) — Diana Buzean (România)/Chantal Skamlova (Slovacia) 6-2, 6-1
Katerina Bondarenko (Ucraina)/Eva Hrdinova (Cehia) — Irina Maria Bara/Mihaela Buzărnescu (România) 6-4, 6-2