x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Ardeal - Un ocean cu zăpadă

Ardeal - Un ocean cu zăpadă

de Sorin Anghel    |    29 Noi 2007   •   00:00
Ardeal - Un ocean cu zăpadă

Munţii Rodnei, partea dinspre judeţul Bistriţa-Năsăud, "ascund" o zonă cu un potenţial turistic ce-l poate concura pe cel din Maramureş.

Munţii Rodnei, partea dinspre judeţul Bistriţa-Năsăud, "ascund" o zonă cu un potenţial turistic ce-l poate concura pe cel din Maramureş.

Deocamdată au apărut părtii de schi doar in comuna ßant, la Valea Măriilor şi Valea Blaznei. Posibilităţile de cazare sunt nenumărate. De exemplu, la Valea Blaznei, chiar la baza părtiilor există două moteluri care pot adăposti 120 de turişti pe noapte. Accesul se face pe DN 17 D, Bistriţa - Rodna. Nu continuaţi drumul pănă la Cărlibaba, chiar dacă şi acolo se schiază. ßoseaua, care ajunge la altitudini inalte, este inchisă pe drum de iarnă, existănd pericolul producerii de avalanşe.


LIDER.
Cea mai cunoscută staţiune din Ardeal este, fără nici o indoială, Sovata. Aflată la poalele Munţilor Ghiurghiului, localitatea a devenit cunoscută graţie lacurilor de aici. La 7 kilometri de oraş se află părtia Aluniş, deservită de un telescaun cu un singur loc. In ultimii ani, staţiunea s-a dezvoltat foarte mult. Au apărut hoteluri noi, cele vechi au fost ridicate la standarde care să-i satisfacă şi pe turiştii mai pretenţioşi, iar pensiunile s-au inmulţit intr-un ritm halucinant. Sovata poate reprezenta o destinaţie pentru schi atăt in week-end, căt şi in cursul săptămănii. Drumul de acces dintre staţiune şi părtie este accesibil oricănd.


DRACULA. Tot telescaun cu un singur loc se găseşte şi in Pasul Tihuţa, pe părtia de la Piatra Făntănele. Temperaturile foarte scăzute şi cantităţile mari de precipitaţii ar permite aici dezvoltarea unui domeniu schiabil impresionant. Aici se găseşte singura instalaţiei de transport pe cablu din Romănia in formă de U. Turistul pleacă de pe marginea drumului naţional care face legătura intre Moldova şi Transilvania, coboară pănă pe firul văii, unde este o staţie intermediară, şi işi continuă urcarea pănă in vărful părtiei. Castelul lui Dracula este la doi paşi de părtie şi reprezintă o atracţie turistică ce nu trebuie ratată. Anul acesta, administratorul părtiei a achiziţionat un "ratrac", astfel că taluzurile care se formau pănă acum vor dispărea. Aici se ţin cursurile de schi ale Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Bistriţa.

×
Subiecte în articol: ski express