Suprafaţa hard de la Melbourne îi prieşte de minune lui Novak Djokovic (numărul trei mondial). La capătul unui meci în care oponentul şi totodată bunul său prieten, scoţianul Andy Murray, n-a mai fost el după ce a pierdut primul set, jucătorul sârb şi-a trecut în palmares cel de-al doilea titlu din carieră la Australian Open, după cel cucerit în 2008, în faţa francezului Jo-Wilfred Tsonga. Finala primului turneu de Mare Şlem din 2011, care a durat fix două ore şi 37 de minute, nu a avut practic istoric, Djokovic obţinând o victorie scurtă, în trei seturi: 6-4, 6-2, 6-3.
Confruntarea dintre Djokovic şi Murray a fost echilibrată numai în primul set, până la scorul de 5-4 în favoarea sârbului. A urmat break-ul prin care "Nole" şi-a adjudecat setul şi căderea de moral a lui Murray. Iar pentru Djokovic a fost o formalitate să-şi adjudece setul doi, în care a condus la un moment dat chiar cu 5-0. În setul trei, Murray a dat ceva semne de revenire, însă Djokovic s-a dovedit mult prea puternic. Andy Murray (numărul 5 mondial), care a pierdut pentru a doua oară consecutiv finala de la Australian Open, anul trecut fiind învins de elveţianul Roger Federer, a ratat şansa de a deveni primul britanic câştigător al turneului de Mare Şlem de la Melbourne, după Fred Perry în 1934.
La simplu feminin, victoria i-a revenit belgiencei Kim Clijsters, care a depăşit-o în finală pe chinezoaica Na Li, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-3. Pentru Clijsters (cap de serie numărul trei), acesta este al patrulea titlu de Mare Şlem din carieră şi al doilea după ce a devenit mamă, după cele de la US Open (în 2009 şi în 2010).
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a arătat dezamăgită de pierderea meciului cu Martina Trevisan, jucat vineri seara în cadrul play-off-ului „Billie Jean King Cup”, dintre România și Italia. Bu...
Galerie Foto Ca și în sezonul trecut, titlul de campioană se va decide în ultima etapă, în meci direct, pe 26 mai 2021. Dacă nu se vor petrece accidente majore, echipele care vor juca pentru titlu vor fi anul acesta CFR și FC...
CFR Cluj și FCSB s-au înfruntat joi seara în Supercupa României pe Stadionul Ilie Oană, din Ploieşti. CFR Cluj a dominat partida, având cele mai multe ocazii de gol. După 90 de minute fără gol,...
Federația Europeană de Handbal (EHF) a anunțat joi că Final Four-ul competiției continentale EHF European League la handbal feminin va fi găzduit anul acesta de Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare....
Galerie Foto Deși nu va mai putea evolua pe Arena Națională în ultima fază a campionatului, ci la Giurgiu, din cauza pregătirilor pentru Euro 2020, FCSB este favorită la câștigarea titlului intern. Statistica ne arată că,...
Jocurile Olimpice de la Tokyo vor dispune de un buget record iar încasările vor fi vitale mai ales din cauza crizei economice provocate de pandemia de coronavirus, scrie AFP.
Au fost...
Sportiva Loredana Toma a fost desemnată cea mai bună halterofilă a Campionatelor Europene de la Moscova, unde aceasta a câștigat trei medalii de aur la cat. 64 kg.
Ea a obţinut aurul la...
Echipa feminină de handbal CSM București a ratat calificarea în Final 4-ul Ligii Campionilor, după ce a pierdut în dublă manșă, confruntarea cu CSKA Moskova, în sferturile de finală ale competiției.
După...
Canotorii români se întorc de la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese cu două medalii de aur, patru de argint. În finale competiției România s-a calificat cu 9 bărci, 6 din acestea urcând pe podiumul de...
UEFA a anunțat vineri cele 8 țări care au confirmat organizarea cu spectatori pe stadioane a meciurilor de la EURO 2020. Acestea au confirmat capacitatea de ocupare a stadioanelor pe care le vor pune la dispoziție....
Federația Română de Tenis a anunțat vineri că Simona Halep nu va mai face parte din echipa României la ”Billie Jean King Cup”, pentru meciul cu Italia, din 16-17 aprilie, de la Cluj Napoca.
„Din păcate,...
Scandalul dopajului de la Astra Giurgiu părea lămurit. Alexandru Ioniță a recunoscut în septembrie 2020 că a făcut tratamente ilegale, părea să aibă parte de clemență și spera că o să-i fie redusă...
Azi aflăm dacă Bucureștiul va mai găzdui meciuri la EURO. Consiliul de organizare al UEFA va lua în calcul situația epidemiologică în tările-gazdă ale turneului final și posibilitatea ca acestea să asigure...
România a câștigat 13 medalii la Europenele de Haltere de la Moscova: şapte de aur - Monica Suneta Csengeri - trei la cat. 49 kg, Loredana Toma - trei la cat. 64 kg, Raluca Olaru - cat. 71 kg la...
Loredana Toma a cucerit trei medalii de aur, la categoria 64 de kilograme, la Campionatele Europene de haltere de la Moscova.
Ea a obţinut aurul la smuls cu 114 kg, nou record european. Tot ea a stabilit și&...