x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Baiului

Baiului

de Bogdan Boja    |    29 Dec 2009   •   00:00
Baiului
Sursa foto: Iulian Cozma/www.mountainguide.ro

Situaţi pe partea dreaptă a Văii Prahovei, Munţii Baiului nu se bucură de pantele abrupte ale Bucegilor. În schimb, atrag prin diversitatea variantelor de coborâre pe care le poţi face de pe cele mai înalte culmi până la Azuga sau Buşteni.



Munţii Baiului sunt bine cunoscuţi amatorilor de schi de tură, poate tot atât de mult ca şi platoul Bucegi. Au un potenţial extraordinar pentru treeskiing sau, pe româneşte, schiul printre copaci.

A schia printre copaci are un farmec aparte, dar în acelaşi timp reprezintă şi un pericol extrem. Închipuiţi-vă că vă loveşte o maşină în plin la 40-50 km la oră. Cam acelaşi lucru se întâmplă atunci când loveşti un copac cu viteză în timp ce schiezi. Foarte important pentru amatorii de treeskiing este asigurarea unui nivel de protecţie corespunzător: casca şi protecţia de spate sau, chiar mai bine, integrala fiind neapărat necesare. De asemenea, lopata, arva şi sonda sunt absolut necesare. De multe ori, din cauza pantelor cu iarbă fără obstacole, pantele de 30-35 de grade sunt ideale pentru producerea avalanşelor, care pot antrena zăpadă şi în zona de pădure pe distanţe mari.

Accesul în Munţii Baiului se poate face, cel mai comod, cu telegondola ce deserveşte pârtiile din Azuga. De aici, preferabil cu un echipament de tură, se poate ajunge relativ repede, în circa 45 de minute, pe Vf. Urechea. Variantele de coborâre până în Valea Azugii sunt extrem de numeroase şi incredibil de variate ca pantă şi densitate a copacilor. Se pot face variante cu pantă de 35-40 de grade, până la coborâri domoale de 20-25 de grade. De obicei, coborârile abrupte se situează în stânga culmii Urechea, iar cele domoale în dreapta. După o diferenţă de nivel de circa 500 de metri, prindem un drum forestier care ne scoate pe versantul stâng al Văii Azugii şi de acolo, în circa o oră, se poate ajunge lejer din nou la telegondolă.

O altă tură clasică pleacă din Vârful Cazacu, coborârea versantului în anii cu zăpadă mare fiind o experienţă senzaţională, care poate fi continuată cu o urcare în culmea Urechea şi apoi coborârea prin pădure.

Alte zone interesante pentru treeskiing sunt zona Vf. Zamora, culmea Zamora şi, mai apoi, coborârea în Valea Zamorei. În anii cu ninsori abundente, coborârea este extrem de frumoasă, cu pulver mare şi trece printr-o pădure relativ rară, finalul fiind în Poiana Ţapului.

De asemenea, o zonă frumoasă este extensia Munţilor Baiului - Munţii Neamţului, unde, la fel în zona Vf. Retevoiu, se pot face multe coborâri interesante, accesul fiind destul de uşor de realizat de la cabana Susai.

Practic, din creasta Munţilor Baiului - Culmea Petru Orjogoaia - Munţii Neamţului, din vârfurile Baiul Mare, Băiuţul, Urechea, Cazacu, Unghia Mare, Şteviei, Neamţului se pot realiza o sumedenie de linii de coborâre restricţionate doar de imaginaţia fiecăruia.

Munţii Baiului pot reprezenta o variantă viabilă pentru off piste în anii cu zăpadă mare, când în Bucegi pericolul de avalanşă este ridicat. Morfologia Munţilor Baiului este de aşa natură încât pe culmi se pot ocoli zonele cu pericol mare de avalanşă şi se poate ajunge în siguranţă în zona de pădure, unde pulverul rece şi neatins face deliciul oricărui schior.

Atenţie! Coborârea culmilor nu este total lipsită de pericole. De multe ori, plăcile de vânt formate chiar pe culme trebuie tratate cu toată atenţia şi ocolite, altfel consecinţele pot fi tragice. Placa de vânt ruptă din culme poate antrena schiorul ghinionist pe versantul văii.

În concluzie, Munţii Baiului pot fi o alternativă extrem de atrăgătoare pentru iubitorii de zăpadă neatinsă în zone mai izolate şi sălbatice.

×
Subiecte în articol: staţiuni