x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Barbu, regele pârtiei

Barbu, regele pârtiei

de Sorin Anghel    |    20 Ian 2008   •   00:00
Barbu, regele pârtiei

Braşoveanul Bogdan Barbu a câştigat ieri proba de Slalom din cadrul concursului cu puncte FIS, desfăşurat la Predeal.

Predeal - primul concurs internaţional din acest sezon


Braşoveanul Bogdan Barbu a câştigat ieri proba de Slalom din cadrul concursului cu puncte FIS, desfăşurat la Predeal.

Fără Ioan Nan, Bogdan Olaru, Alexandru Barbu, Edit Miklos, Sandra Nărea şi Iulia Crăciun, cei mai buni schiori români ai momentului, aflaţi la pregătire în străinătate, concursul FIS de ieri de la Predeal a fost unul de mâna a doua. Cu indulgenţă! Participarea a fost una specifică întrecerilor de la noi, cu schiori din Turcia şi Bulgaria, plus câţiva români plini de anonimat, care nu au cunoscut gloria decât atunci când s-au uitat la meciurile echipei de fotbal Gloria Buzău. Zăpada de pe pârtia Subteleferic, una destul de moale, i-a nemulţumit pe toţi participanţii, mai ales că pe traseu erau şi câteva pietre.

 

FEMININ. Deşi era considerată marea favorită a probei de Slalom, Bianca Nărea, schioare care a fost prezentă în 2006 la Jocurile Olimpice de la Torino, a trebuit să se mulţumească cu locul doi, fiind învinsă de turcoaica Tuga Dasdemit. Pe locul trei s-a clasat Kinga Bojte, din Miercurea Ciuc.

 

MASCULIN. La băieţi a câştigat Bogdan Barbu. Braşoveanul n-a avut motive prea mari de bucurie. Nu şi-a îmbunătăţit punctajul FIS, pentru că era favorit, iar premiul din partea organizatorilor a constat într-o cupă banală, o şapcă, un caiet de notiţe şi alte câteva lucruri absolut nefolositoare unui schior. Pe locul doi s-a aflat bulgarul Georgi Mollov, iar pe trei, Mihai Olaru, din Predeal. Florentin Nicolae, Dragoş Staicu şi Ionică Achiriloaie au abandonat.

×
Subiecte în articol: ski express