x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Sport Sporturi Carlos Moya a anunţat că se retrage din activitate

Carlos Moya a anunţat că se retrage din activitate

Publicat la 18 Noi 2010 17:22 Modificat la 18 Noi 2010 17:22
Carlos Moya a anunţat că se retrage din activitate
/Intact Images
„Vreau să anunţ oficial retragerea mea din activitate”, a declarat Moya (34 de ani), vizibil  emoţionat, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Madrid.

Câştigător al turneului de la Roland Garros în 1998, spaniolul nu a reuşit să-şi revină complet după o accidentare la picior, care i-a afectat ultimii ani din carieră. „Era greu să merg mai departe. Acum mă voi odihni, îmi voi petrece timpul alături de familie”, a adăugat spaniolul.

Printre alte momente importante ale carierei sale, cel poreclit „Charly” a evocat şi prima întâlnire cu actualul număr unu mondial, compatriotul său Rafael Nadal. „Când m-am antrenat pentru prima dată cu Rafa, el avea 14 ani şi a fost cât pe ce să mă bată”, şi-a amintit Moya.

Tenismanul spaniol a menţionat că ar dori să-şi încheie cariera pe teren. Astfel, el va avea ocazia să-şi ia rămas bun de la publicul spaniol în luna decembrie, la Mastersul de la Sevilla.

Carlos Moya, care a trecut la profesionişti în 1995, a câştigat de-a lungul carierei 20 de turnee şi a disputat alte 24 de finale. A câştigat turneul de la Roland Garros în 1998 şi a fost numărul unu mondial în martie 1999. |n 2004, el a câştigat Cupa Davis cu echipa Spaniei.

Pe plan personal, Moya a avut în trecut o relaţie de aproape doi ani cu Raluca Sandu, fiica preşedintelui FRF. În prezent, partenera sa de viaţă este actriţa spaniolă Carolina Cerezuela, cei doi având împreuna o fetiţă, născută în august 2010.

×