x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Ce a declarat Simona Halep după eliminarea de la US Open

Ce a declarat Simona Halep după eliminarea de la US Open

28 Aug 2018   •   11:37
Ce a declarat Simona Halep după eliminarea de la US Open

Simona Halep, primul lider mondial al tenisului feminin eliminat în primul tur al turneului de Mare Şlem de la US Open, după ce s-a înclinat în faţa estoniencei Kaia Kanepi (Nr.44 WTA), cu 6-2, 6-4, a declarat că "înfrângerea nu are nimic de a face cu presiunea, ci pur şi simplu nu a fost ziua mea". 

 

"Nu am jucat prea bine, dar ea a jucat cu adevărat bine. Mă aşteptam ca ea să lovească puternic, să joace relaxat. Am încercat să joc mai lung, dar mingea ajungea la trei metri. Ştiam ce am de făcut, dar nu funcţiona. Nu am reuşit să-mi găsesc echilibrul astăzi, nu am putut să joc mai bine, asta este tot", a spus Simona Halep. 

"Înfrângerea nu are nimic de a face cu presiunea, pur şi simplu nu a fost ziua mea. Nu am simţit bine mingea, nu m-am simţit prea puternică pe teren, deşi la antrenament totul a funcţionat. A fost o zi proastă. Nu este o dramă, dar este dificil. La 4-4, 40-15 (în setul doi), am ratat trei mingi uşoare, am pierdut ghemul şi apoi ea a servit foarte bine. Sunt un pic decepţionată că nu am câştigat acel ghem, poate acel lucru mi-ar fi permis să câştig al doilea set, iar după aceea, nu se ştie...", a conchis numărul unu mondial. 

Halep (26 ani), care anul trecut a pierdut în primul tur la US Open, se impusese în singurul său meci cu Kanepi (33 ani), în 2014, la Doha, cu 6-4, 3-6, 7-6 (5), în turul al doilea. Kanepi a ajuns până în sferturi la ediţia din 2017. 

Cea mai bună performanţă reuşită de Halep la US Open a fost semifinala din 2015. AGERPRES

×
Subiecte în articol: simona halep us open turneu tenis eliminare