x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Sport Sporturi Crescut în România, vedetă în SUA

Crescut în România, vedetă în SUA

de Carmen Plesa Publicat la 12 Ian 2011 20:52 Modificat la 12 Ian 2011 20:52
Crescut în România, vedetă în SUA

146296-oveanu.jpg„Un star american crescut în România”, a scris ieri Washington Post despre Vlad Moldoveanu (22 de ani), baschetbalist în campionatul universitar american (NCAA), după ce ro­mânul a obţinut încă un titlu de „ju­cătorul săptămânii” în Patriot Lea­gue. Este pentru a patra oară în acest sezon când românul primeşte acest ti­tlu şi a şaptea oară de când joacă în Ligă. Mai are nevoie de o singură no­minalizare pentru a atinge recordul stabilit în Patriot League. Mol­do­veanu a fost declarat de Asociaţia reporterilor sportivi jucătorul na­ţi­o­nal al săptămânii şi cel mai bun jucător al Conferinţei de pe Coasta de Est. În meciul de sâmbătă împotriva campioanei Leigh College, Mol­do­veanu a reuşit să înscrie nu mai puţin de 39 de puncte, ceea ce l-a făcut pe an­trenorul adversarilor să declare că nu crede că mai există în Ligă un jucător atât de talentat precum românul.

Meciul împotriva celor de la Leigh a fost unul special pentru ro­mân, pentru că a fost urmărit din tri­bune chiar de mama sa, Carmen To­cală, preşedinta Federaţiei Române de Baschet. Jurnaliştii americani au scris despre mama jucătorului, „fostă stea a baschetului”, că a parcurs 5.000 de mile, din România, pentru a-şi ve­dea băiatul, într-una dintre rarele vizi­te pe care le face la Washington. Ală­turi de Carmen Tocală a fost şi Ghiţă Mureşan, singurul român care a jucat în NBA şi care este un apro­piat al familiei.

Vlad Moldoveanu a fost mereu pa­sionat de sport şi a ales baschetul în detrimentul fotbalului. Când era mic, baschetbalistul obişnuia să parti­cipe la antrenamentele echipei Spor­tul Studenţesc, condusă de mama sa.

Petre Brănişteanu, tatăl vitreg al jucătorului, a jucat baschet la profesionişti şi a reprezentat România în 1987, ultima dată când echipa s-a ca­lificat în Campionatul European. Mă­tuşa lui Vlad a jucat, de asemenea, baschet de performanţă, au precizat jur­naliştii de la Washingotn Post.

După ce a jucat în România şi la o echipă germană, Vlad Moldoveanu, cu ajutorul lui Andrei Kapusan, alt ju­cător de origine român, s-a mutat la Washington, unde a început să joa­ce pentru St. John's High School.

Noua stea a baschetului american le-a mărturisit jurnaliştilor că ini­ţial mama sa nu a fost de acord cu mutarea în SUA. „Nu vreau să-mi spui, atunci când o să ai 40 de ani, că din cauza mea ţi-ai ratat visul”, a spus până la urmă fosta baschetba­listă, împăcându-se cu plecarea peste Ocean a fiului.


×
Subiecte în articol: sporturi