x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Cristina Neagu şi-a prelungit contractul cu Oltchim

Cristina Neagu şi-a prelungit contractul cu Oltchim

21 Ian 2011   •   19:18
Cristina Neagu şi-a prelungit contractul cu Oltchim
147679-143263-143042-142499-neagu-cristina-georgiana-02.jpg

Clubul Oltchim Râmnicu Vâlcea a anunţat în această seară, într-o conferinţă de presă, că jucătoarea Cristina Neagu, declarată recent cea mai bună handbalistă a anului 2010,şi-a prelungit cu doi ani contractul care expira la vară.

Deşi a avut multe oferte din străinătate, cea mai importantă de la campioana Europei, Viborg, Neagu a fost convinsă să rămână la Oltchim. Handbalista va beneficia şi de o creştere de salariu, de la 120.000 la 150.000 de euro pe an.

"Am dorit ca în această lună să semnăm prelungirea contractelor cu handbalistele ale căror acorduri expiră în această vară. Am insistat ca acest lucru să se întâmple înainte de începerea meciurilor din grupele principale ale Ligii Campionilor. Nu vrem ca jucătoarele să se gândească la ce vor face de la vară încolo sau să fie asaltate de alte oferte. Trebuie să le stea gândul numai la Liga Campionilor, obiectivul rămâne accederea în finală", a declarat managerul general al SC Oltchim, Constantin Roibu.

"Am semnat din mai multe motive, nu mi-a fost greu să iau această decizie. Am semnat cu sufletul. Suporterii m-au impresionat, ataşamentul lor m-a emoţionat. De asemenea, am ales să rămân la Oltchim pentru prieteni, pentru colege şi familie. M-a flatat oferta de la Viborg, dar mă bucur că am rămas la Vâlcea. Vreau să câştigăm cupa, să dovedim că suntem mai tari ca Viborg", a spus şi Cristina Neagu.

×