Ieri a fost prima zi din cadrul etapei finale a Cupei Mondiale la Escaladă pe Gheaţă. Înscrieri, tragere la sorţi, şedinţe tehnice, prezentarea concurenţilor, deschiderea oficială şi conferinţă de presă, cam aşa a arătat tabloul zilei de joi la Buşteni. Astăzi se dă startul întrecerii propriu-zise, marele favorit în concursul destinat băieţilor fiind austriacul Markus Bendler, membru al Clubului Alpin Român.
Dacă îndrăzneşti să fugi de la serviciu ca să mergi la schi săptămâna aceasta vei avea un adevărat şoc. Nu o să te dea şeful afară. Şocul va fi cu totul altul. Pârtiile sunt atât de aglomerate încât ai impresia că a venit Crăciunul din nou. Elevii au fost în vacanţa intersemestrială, astfel că în toate staţiunile montane s-au organizat tabere de schi. Şi, în ciuda preţurilor ameţitoare, monitorii au avut foarte mult de lucru. Dintre toate localităţile în care se poate schia, Buşteniul este cea mai cu moţ. Asta pentru că turiştii care vor merge în acest week-end la pârtia Kalinderu vor avea parte de un spectacol extraordinar. Pe un panou artificial, montat în spatele staţiei de jos a telescaunului, va avea loc etapa finală a Cupei Mondiale de Escaladă pe Gheaţă, cea mai importantă competiţie de sporturi de iarnă care se organizează la noi în ţară în acest sezon.
AL NOSTRU E AUSTRIAC
Dacă la fete lupta pentru prima poziţie este una foarte strânsă, la băieţi lucrurile par ceva mai simple la prima vedere. Austriacul Markus Bendler este liderul clasamentului general şi are cele mai mari şanse să câştige titlul chiar la Buşteni. Anul trecut, federaţia din ţara sa a hotărât să se retragă din Uniunea Internaţională a Asociaţiilor de Alpinism, astfel că Bendler a ales să se înscrie în Clubul Alpin Român. "Federaţia Austriei s-a retras, deoarece nu a mai fost de acord cu politica de conducere a UIAA, de a promova sporturi alpine competiţionale şi de a adera la Carta Comitetului Olimpic Internaţional. Credinţa lor este că UIAA trebuie să reprezinte mai mult alpinismul clasic decât să pună accent şi pe ramura sportivă a alpinismului", explică Markus Bendler, care a participat la toate competiţiile de escaladă pe gheaţă organizate până acum la Buşteni. "Am fost plăcut impresionat de oameni şi de căldura cu care am fost primit aici. Etapa din Buşteni de anul trecut am câştigat-o şi datorită susţinerii spectatorilor, care m-au mobilizat spre finalul traseului extrem de dificil. M-am simţit ca acasă. La premiere a fost un adevărat spectacol", precizează austriacul.
EXPLICAŢII DE LA SPECIALIST
Când pui mâna pe un asemenea sportiv, vrei să scoţi cât mai mult de la el. Iar Markus Bendler nu ţine cont de faptul că e liderul lumii la escaladă pe gheaţă şi îţi răspunde la orice întrebare. E atât de amabil şi explică atât de simplu lucrurile încât orice necunoscător pare că începe să priceapă ceva. "Există trei ramuri diferite ale escaladei. Primele două sunt escalada pe gheaţă şi Dry Tooling, care au nevoie de unelte speciale: pioleţi şi colţari. Dry Tooling este la fel ca escalada pe gheaţă, numai că se desfăşoară pe stâncă sau structuri artificiale dotate cu prize. Nu există gheaţă! Derivată din căţărarea clasică, a treia este escalada sportivă, care se practică pe structuri artificiale şi pe stâncă, fără ajutorul colţarilor şi pioleţilor. E la fel ca în alpinism", spune căţărătorul austriac, care nu se consideră încă învingător în Cupa Mondială. "Am fost pe locul întâi în primele două etape, dar încă nu pot să mă consider învingător. Sunt într-o formă foarte bună, m-am antrenat foarte mult, dar nu pot fi încă sigur de reuşită. Trebuie să mă concentrez în continuare. Chiar dacă nu pare, eu am câştigat foarte greu primele două etape. Efortul şi concentrarea de care trebuie să le dispun în timpul concursului sunt foarte mari şi este nevoie de foarte multă atenţie. Este visul meu să câştig şi la Buşteni. Cred că acest sport este încă la început şi va lua o amploare mult mai mare în viitor. Acest tip de competiţii aduce în faţa publicului un sport care de obicei se practică în zone retrase, în mijlocul naturii şi al munţilor. Spectatorii au astfel posibilitatea să-i vadă pe viu pe cei mai buni sportivi şi alpinişti din lume. E un eveniment pentru întreaga lume alpină şi o adevărată bucurie pentru noi, competitorii, să fim susţinuţi de public."
CM Val d’Isčre 2009
Campionatul Mondial de Schi Alpin de la Val d’Isčre este în plină desfăşurare. Pârtiile din cea mai exclusivistă staţiune franceză îi solicită la maximum pe sportivi, astfel că au apărut deja primele probleme medicale. Nemţoaica Maria Riesch are dureri la gât şi la spate, dar va face eforturi să ia startul în coborârea care va fi transmisă mâine în direct de la ora 11:45 de Eurosport România. În schimb, suedeza Jessica Lindell-Vikarby, învingătoare în proba de Super G din cadrul etapei de Cupă Mondială desfăşurată la Cortina d’Ampezzo şi favorită la o medalie în cursele de viteză, s-a accidentat la unul dintre antrenamentele oficiale. Schioara a căzut din cauza vizibilităţii foarte reduse şi s-a ales cu o ruptură de ligamente la genunchiul piciorului drept. Probleme a avut şi Edit Miklos, care a fost oprită pe traseu de arbitri din cauză că ceaţa nu permitea desfăşurarea unui antrenament la o probă de viteză.Citește pe Antena3.ro