Naţionala masculină de handbal a României a pierdut primul meci din cadrul Grupei C a turneului final al Campionatului Mondial din Suedia, fiind învinsă, vineri seară, la Malmoe, de Croaţia, scor 21-27 (13-11).
România a început excelent meciul de debut, deschizând scorul în minutul 3, prin Alexandru Stamate. Gabriel Florea a marcat de la 7 metri, 0-2, în timp ce Mihai Popescu bifase deja trei intervenţii în poarta României. În minutul 9, tabela arăta deja 3-0, croaţii având un start prost de meci, cu şapte mingi pierdute. Florea a revenit cu gol, după ce Ivo Balic a spart gheaţa de abia în minutul 10, iar acelaşi Stamate a mărit avantajul tricolorilor, 5-1, obligând Croaţia să solicite un time-out (min. 13). În minutul 15, România avea un avantaj maxim, 6-2, dar apoi a pierdut trei atacuri, croaţii revenind în doar un minut şi jumătate, la 6-5.
"Repliere în apărare", le-a spus Vasile Stângă jucătorilor săi, la time-out-ul luat forţat de împrejurări. Florea a continuat să fie cel mai prolific jucător român, cu 5 goluri în minutul 25 (10-8), pentru ca, la pauză, tabela să arate de asemenea avantaj pentru handbaliştii români, 13-11. România a reuşit o primă repriză excelentă, dătătoare de speranţe pentru partea a doua, Croaţia "păcătuind" tratând de sus adversara şi încheiind cu o eficienţă a şuturilor de sub 45 la sută, faţă de aproape 60 la sută a tricolorilor.
La reluare, croaţii au arătat o altă faţă, egalând în doar patru minute, 14-14, prin Valcic, pentru ca în minutul următor Vukovic să marcheze pentru 15-14, prima dată în meci când echipa sa era în avantaj. În minutul 39, Croaţia avea trei goluri avantaj, 17-14, iar din acel moment nu a mai cedat supremaţia, în pofida eforturilor echipei României. "Ce e, măi, s-a terminat jocul? Mai sunt 10 minute, nu mai faceţi greşeli, adunaţi-vă!", şi-a certat Stângă elevii, la time-out-ul din minutul 50, dar aceştia nu au mai putut întoarce soarta partidei.
Scor final, 21-27, România debutând la CM cu o înfrângere pronosticată de altfel, dar greu de digerat, după ce tricolorii au dominat copios vicecampioana mondială mai bine de jumătate din meci.
Marcatori:
CROAŢIA: Strlek 8 goluri, Balic 4, Zrnic 4, Vukovic 3, Vori 2, Valcic 2, Buntic 2, Lackovic 2.
ROMÂNIA: A. Stamate 7 goluri, Florea 5, Jurcă 2, Fenici 2, Ghionea 1, Novanc 1, Sadoveac 1, Mureşan 1, Şimicu 1.
Tot vineri, în grupa C, mai unt programate partidele dintre Danemarca-Australia, respectiv Serbia-Algeria.
Tricolorii vor juca în continuare cu echipele Danemarcei (duminică), Algeriei (17 ianuarie), Australiei (19 ianuarie) şi Serbiei (20 ianuarie). Obiectivul naţionalei României este calificarea în grupele principale ale competiţiei.
La ultima ediţie la care a participat, în 2009, reprezentativa ţării noastre s-a clasat pe locul 15.