x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Elena Andrieş, aur şi argint la CE de haltere junioare

Elena Andrieş, aur şi argint la CE de haltere junioare

23 Noi 2010   •   09:48
Elena Andrieş, aur şi argint la CE de haltere junioare

Junioara română Elena Ramona Andrieş a cucerit, luni seară, o medalie de aur şi două de argint la categoria 48 kg în prima zi a Campionatelor Europene de haltere pentru juniori şi tineret, care se desfăşoară în această săptămână la Limassol (Cipru).

"Sunt fericită că am cucerit aceste medalii! A fost un concurs foarte greu şi îmi pare puţin rău că am ratat la ultima încercare. O reuşită mi-ar fi adus medalia de aur şi la total", a declarat pentru Mediafax Elena Andrieş. La rândul său, Mihai Nicoale, antrenorul lotului naţional de juniori 2, a spus: "Sunt foarte mulţumit de acest rezultat. Este încununarea unui an de excepţie, Elena fiind şi dublă campioană europeană de juniori 2, în luna mai la Valencia. Ea reprezintă una din speranţele noastre pentru Olimpiada din 2012".

Sportiva legitimată la CSM Dunărea Galaţi şi Liceul cu Program Sportiv din Galaţi şi componentă a lotului naţional de juniori 2, a luat aurul continental la stilul smuls, cu 75 de kg, fiind urmată în clasament de turcoaica Saziye Okur, 74 kg, şi de Ksenia Maximova (Rusia), 69 kg.

La stilul aruncat, Andrieş a ridicat 93 kg, fiind devansată doar de Saziye Okur, cu 95 kg. Poidiumul a fost completat de Maximova, cu 83 kg. La total, Okur s-a clasat din nou pe pe primul loc, cu 169 kg, fiind urmată de Andrieş, 168 kg, şi Maximova, 152 kg.

În concursul junioarelor, în limitele categoriei 53 kg, Bianca Mădălina Molie a ocupat locul 4 la stilul smuls, cu 77 kg, fiind depăşită de rusoaicele Anastasia Gurtaeva, 83 kg, şi Kristina Sobol, 80 kg, şi de reprezentanta Turciei, Aysegul Coban, cu 78 kg. La stilul aruncat, Molie a terminat pe locul 5, cu 91 kg, în urma lui Coban, 105 kg, Iana Diacenko (Ucraina), 94 kg, Gurtaeva, 94 kg, şi Sobol, 93 kg. La total, primul loc a revenit tot turcoaicei Coban, cu 183 kg, urmată de Gurtaeva, 177 kg, Sobol, 173 kg, şi Molie, 168 kg.

×