x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Euro 2016. România a învins Croaţia şi s-a calificat în grupele principale

Euro 2016. România a învins Croaţia şi s-a calificat în grupele principale

09 Dec 2016   •   21:13
Euro 2016. România a învins Croaţia şi s-a calificat în grupele principale
Sursa foto: Facebook.com/FRH-Federația-Română-de-Handbal-Official

Naţionala feminină de handbal a României a învins formaţia Croaţiei cu scorul de 31-26 (15-13), vineri, la Helsingborg, în ultimul său meci din Grupa D a Campionatului European din Suedia, şi s-a calificat în grupele principale la EURO 2016.

Tricolorele au obţinut a doua lor victorie în Suedia şi vor intra în grupa principală cu două puncte.

După un debut echilibrat de meci, Croaţia a reuşit trei goluri consecutive şi s-a desprins la 6-3 (min. 9). Selecţionerul Ambros Martin a cerut timeout şi rezultatul s-a văzut imediat, România marcând cinci goluri la rând şi trecând în avantaj, 8-6 (16). România s-a desprins la trei goluri (22), 11-8, iar la pauză a intrat cu un avans de două goluri, 15-13.

În repriza secundă, România s-a desprins la cinci goluri, 19-14 (38), însă meciul nu era jucat, iar Croaţia a revenit şi s-a apropiat la două goluri, 21-19 (44). Naţionala noastră a avut o perioadă foarte fastă de joc, în apărare şi atac, marcând de cinci ori la rând, iar scorul a ajuns la 26-19 (49). România a abordat finalul de meci fără emoţii, selecţionerul iberic permiţând să introducă şi jucătoare mai puţin utilizate.

Au evoluat echipele:
România: Paula Ungureanu (9 mingi salvate), Denisa Dedu (4 mingi parate) - Aneta Udriştioiu (4 goluri), Gabriella Szucs, Melinda Geiger, Crina Pintea, Eliza Buceschi (7), Cristina Neagu (10), Cristina Florică, Cristina Laslo, Ana Maria Iuganu (2), Cristina Zamfir (2), Oana Manea (3), Mădălina Zamfirescu (1), Florina Chintoan, Laura Chiper (2). Selecţioner: Ambros Martin.
Croaţia: Gabrijela Besen (6 mingi apărate), Marina Razum (3) - Nikolina Zdravec, Ekatarina Nemaskalo (3), Valentina Blazevic, Ana Debelic (2), Andrea Covic (1), Camila Micijevic (1), Dora Krsnik, Andrea Penezic (8), Vesna Milanovic-Litre (1), Zana Maric (7), Sonja Basic (3). Selecţioner: Goran Mrdjen.

Au arbitrat suedezii Mirza Kurtagic şi Mattias Wetterwik.

În celălalt meci al grupei, Norvegia va înfrunta Rusia (21,45). România, Norvegia şi Rusia s-au calificat în grupele principale, iar Croaţia a fost eliminată din competiţie.

România va juca următorul meci pe 11 decembrie.

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: euro 2016 handbal feminin croatia romania