x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Fed Cup: Schimbare de ultima ora in echipa Cehiei

Fed Cup: Schimbare de ultima ora in echipa Cehiei

07 Feb 2016   •   18:48
Fed Cup: Schimbare de ultima ora in echipa Cehiei

Karolina Pliskova a înlocuit-o pe Denisa Allertova şi va face pereche cu Barbora Strycova pentru Cehia, în meciul decisiv de de dublu de duminică, împotriva româncelor Andreea Mitu şi Raluca Olaru, în întâlnirea din primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup, de la Cluj-Napoca, au anunţat organizatorii.

Karolina Pliskova, care a câştigat ambele partide de simplu jucate în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, este clasată pe locul 35 în clasamentul mondial de dublu, în timp ce Allertova este doar pe 763. Barbora Strycova ocupă şi ea un loc bun la dublu, 36.

Raluca Olaru se află pe 45 în clasamentul WTA de dublu, iar Andreea Mitu ocupă poziţia 104.

Pliskova a dispus sâmbătă de Simona Halep cu 6-7 (4), 6-4, 6-2, după două ore şi 34 de minute, iar duminică a învins-o pe Monica Niculescu, tot în trei seturi, cu 6-2, 4-6, 6-3, după două ore şi 17 minute.

Înaintea meciului de dublu, România şi Cehia sunt la egalitate, 2-2. În primele două meciuri de simplu de sâmbătă, Simona Halep a fost învinsă de Karolina Pliskova cu 6-7 (4), 6-4, 6-2, iar Monica Niculescu a dispus de Petra Kvitova cu 6-3, 6-4. Duminică, Halep a întrecut-o pe Kvitova cu 6-4, 3-6, 6-3, iar Pliskova a dispus cu 6-2, 4-6, 6-3 de Niculescu.

Cehia, deţinătoarea trofeului, are patru titluri în ultimii cinci ani în Fed Cup.  

×
Subiecte în articol: karolina pliskova