x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Federația americană de gimnastică recunoaște: „Este vina noastră”. Dar contestă decizia TAS

Federația americană de gimnastică recunoaște: „Este vina noastră”. Dar contestă decizia TAS

de Adi Munteanu    |    12 Aug 2024   •   09:15
Federația americană de gimnastică recunoaște: „Este vina noastră”. Dar contestă decizia TAS
Sursa foto: COSR/Team Romania/Cristian Nistor

Decizia TAS de a i se acorda Anei Maria Bărbosu medalia olimpică de bronz la sol a agitat spiritele în ambele tabere. Pe de-o parte, românii care au contestat jurizarea de la Paris au insistat pentru mărirea notei Sabrinei Voinea, necum pentru nota Anei Maria Bărbosu sau pentru depunctarea lui Jordan Chiles.

Partea română a cerut acordarea medaliei de bronz pentru cele trei gimnaste, situație care ar fi împăcat pe toată lumea. Tribunalul de la Lausanne a ignorat toate dovezile tehnice de arbitraj și a găsit un viciu de procedură (întârzierea depunerii contestării notei cu 4 secunde) care a trimis-o pe Jordan Chiles pe locul 5, pe Sabrina Voinea pe 4 și pe locul 3 pe Ana Maria Bărbosu, care va trebui să primească medalia de bronz.

Reacția după verdictul TAS a înfierbântat rețelele sociale. Susținătorii Jordan Chiles, în frunte cu sora ei, au făcut declarații războinice, acuzând TAS inclusiv de corupție și rasism, adăugând că influența și insistența Nadiei Comăneci au răsturnat ierarhia. Susținătorii Sabrinei Voinea au acuzat că nu s-a reverificat exercițiul sportivei noastre, pentru că nu Ana Maria Bărbosu a fost miza contestației, ci Sabrina Voinea.

Americanii au liniștit apele

Spre deosebire de federația română, care parcă este dezamăgită că nu Sabrina Voinea a luat bronzul, ci Ana Maria Bărbosu, federația americană de gimnastică nu a dat declarații războinice. Mai mult, după ce au analizat situația, au găsit cauza chiar în curtea lor și au recunoscut că ei au făcut greșeala, mai exact Cecile Landi, antrenoarea lotului de gimnaste din SUA. Cum așa? „Cecile nu a crezut nicio secundă că nota de la sol a lui Jordan Chiles ar putea fi crescută în urma unei eventuale contestații. De aceea nici nu a dat importanță timpului de depunere”, a fost anunțul oficialilor americani. Ulterior chiar și antrenoarea lotului SUA a recunoscut: „Nu credeam că vom avea succes cu contestația. Ne-am gândit că «pur și simplu ne vom încerca norocul». Sincer, nu credeam că se va întâmpla”. Surprinsă a fost și Jordan Chiles când a văzut nota dintr-odată crescută: „Ce? Ai depus contestație?”.

Ieri, Comitetul Olimpic și Paralimpic al Statelor Unite (USOPC) a anunțat că va contesta decizia CIO, susținând că sportiva americană Jordan Chiles merită să își păstreze medalia de bronz câștigată în finala olimpică „Au existat erori și probleme și la stabilirea scorului inițial, erori ale arbitrelor, dar și în procesul de la TAS”, se arată în comunicatul Comitetului Olimpic american. (A.M.)

×