Tenismenul român Florin Mergea, locul 16 ATP, și coechipierul său de dublu, indianul Rohan Bopanna, locul 18 ATP, au pus capăt colaborării.
Anunțul a fost făcut de către Florin Mergea pe pagina sa de Facebook.
"Doresc să vă anunț în mod oficial că parteneriatul meu cu Rohan Bopanna a luat sfârșit, înclusiv pentru acest final de sezon. Nu voi uita că până în prezent cele mai bune rezultate de la întoarcerea mea în circuitul ATP au fost alături de Rohan.
Îi mulțumesc pentru implicarea sa și îi doresc multe împliniri atât în cariera sa cât și pe plan personal. Succes pe mai departe, Rohan!", a scris Florin Mergea.
Citește pe Antena3.ro