x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Performanță! Gabriela Ruse e noua campioană de la Hamburg

Performanță! Gabriela Ruse e noua campioană de la Hamburg

11 Iul 2021   •   16:31
Performanță! Gabriela Ruse e noua campioană de la Hamburg
Sursa foto: Hepta

Românca Gabriela Ruse (189 WTA) a învins-o pe germanca Andrea Petkovic (130 WTA), cu scorul 7-6 (6), 6-4, și a reuşit să câştige turneul de la Hamburg.

Venită din calificări, sportiva româncă a reuşit să câştige turneul de categorie WTA 250 de la Hamburg, după ce a învins-o în finală, cu scorul de 7-6 (6), 6-4, pe nemţoaica Andrea Petkovic, locul 130 WTA. În al doilea set, Ruse a fost condusă cu scorul de 3-0, însă a reuşit o revenire de senzaţie şi s-a impus.

Succesul de duminică îi permite sportivei de 23 de ani apropierea de Top 130 WTA, urmând ca de luni să fie pe locul 131 sau 132. Ea îşi depăşeşte cea mai bună clasare din carieră, locul 159 WTA. Pentru performanţa reuşită, Ruse şi-a asigurat un premiu de 25.548 de euro şi 292 de puncte WTA.

×
Subiecte în articol: gabriela ruse