x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Gimnastică artistică: Denisa Golgotă, argint la sol la Europenele de la Glasgow

Gimnastică artistică: Denisa Golgotă, argint la sol la Europenele de la Glasgow

05 Aug 2018   •   21:26
Gimnastică artistică: Denisa Golgotă, argint la sol la Europenele de la Glasgow

Românca Denisa Golgotă a obţinut duminică medalia de argint în proba de sol din cadrul Campionatelor Europene de gimnastică artistică de la Glasgow, la câteva ore după ce cucerise bronzul la sărituri.

Denisa Golgotă, care are 16 ani, a obţinut 13,600 puncte la sol. Medalia de aur a revenit franţuzoaicei Melanie de Jesus, cu 13,766 puncte. Pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat belgianca Axelle Klinckaert (13,400).

La sărituri, Denisa Golgotă a luat bronzul, cu 14,166 puncte. Pe primul loc a terminat unguroaica Boglarka Devai, cu 14,349 puncte. Rusoaica Anghelina Melnikova, cu 14,233 puncte puncte, a intrat în posesia argintului.

Golgotă a fost singura româncă prezentă în finalele pe aparate la Glasgow.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Denisa Golgotă