Oltchim Rm. Vâlcea a învins pe Buducnost Podgorica cu scorul de 21-20 (13-12), duminică, în Sala Sporturilor ''Traian'', în primul meci din Grupa principală 1 a Ligii Campionilor la handbal feminin, cel de debut pentru Anja Andersen pe banca gazdelor.
Oltchim a reuşit o victorie dificilă, dar meritată, după ce Talida Tolnai a salvat câteva mingi foarte grele în ultimele secunde. Tolnai a fost cea mai bună jucătoare a meciului, cu 19 mingi salvate.
Anja Andersen aproape a revoluţionat în câteva zile stilul de joc al echipei vâlcene, iar în meciul cu campioana Muntenegrului, Ardean a evoluat în unele momente inter dreapta, Ramona Facău a jucat şi extremă stânga, Beşe a evoluat ca inter stânga şi ca pivot, iar Cristina Neagu a schimbat mai multe posturi la linia de 9 metri etc. Andersen i-a oferit multă libertate turcoaicei Yeliz Özel, care a impresionat prin execuţiile tehnice. De asemenea, daneza a imprimat echipei un stil agresiv şi a schimbat în permanenţă echipa.
Meciul, cel mai dificil din grupă pentru campioana României, a fost unul echilibrat, în prima repriză Oltchim conducând doar în trei rânduri la două goluri, cu 3-1 (min. 8), 11-9 (27) şi 12-10 (28). Buducnost a avut o singură dată avantaj pe tabelă, în min. 24, cu 9-8, dar apoi gazdele au marcat trei goluri consecutive.
Anja Andersen a fost protagonista unei faze inedite în repriza secundă (35), la scorul de 15-14, când a intrat pe teren fără ca jocul să fie oprit, după ce Yeliz Özel a fost lovită la faţă. Oltchim a primit eliminare de bancă la această fază.
Repriza secundă a fost una slabă pentru Oltchim, care s-a blocat la un moment dat şi, dacă pe faza de apărare a evoluat bine, iar Talida Tolnai a ţinut poarta închisă mult timp, pe faza de atac nu a marcat decât de două ori în 18 minute. Timp de 11 minute nu s-a înscris niciun gol, iar Oltchim nu a marcat timp de 16 minute (33-49). Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii anul trecut, nu s-a simţit deloc în apele sale, a tras puţin la poartă şi nu a marcat.
Buducnost a condus cu 17-15 (48) şi cu 18-16 (50), dar dar Oltchim a înscris trei goluri la rând şi a trecut în avantaj, 19-18 (54). În cele din urmă, Oltchim a câştigat la limită, iar în meciul următor va întâlni pe Itxako Reyno De Navarra, în data de 12 februarie. În alt meci, RK Krim Mercator Ljubljana a dispus de Itxako, scor 30-26.
Au evoluat echipele:
Oltchim: Talida Tolnai, Tereza Pâslaru - Valentina Ardean (8 goluri), Valeria Beşe, Iulia Curea (3), Ramona Farcău (1), Adina Fiera (1), Steluţa Luca, Oana Manea (1), Cristina Neagu, Adriana Nechita, Yeliz Özel (5), Anastasia Pidpalova (2). Antrenor: Anja Andersen.
Buducnost: Sanela Knezovic, Marina Vukcevic - Jovanka Radicevic (1), Katarina Bulatovic (5), Ana Radovic, Bojana Popovic (4), Ana Djokic (3), Marija Jovanovic (5), Milena Knezevic (2), Gabriella Kindl-Kovacs, Andzela Bulatovic, Dragana Pecevska. Antrenor: Dragan Adzic.