Sfârşit de săptămână destul de trist în staţiunile montane. Chiar dacă era zăpadă pentru schi pe pârtia Vf. Poiana Ştiol, la Borşa a fost aproape pustiu. Doar câţiva turişti au deranjat liniştea oamenilor de la telescaun.
Dacă tragem linie şi privim în urmă peste această săptămână, nu putem spune că lucrurile au stat tocmai bine pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Pe Valea Prahovei nimeni nu are curaj să deschidă gura atunci când vine vorba despre deschiderea sezonului de schi. Cei care pierd cel mai mult sunt hotelierii. Dar până la urmă îşi merită soarta, din moment ce nu au înţeles niciodată că la dezvoltarea domeniului schiabil trebuie să contribuie toată comunitatea locală, nu doar cei care administrează instalaţiile de transport pe cablu. În loc să-şi cumpere maşini scumpe şi să practice preţuri mai mari ca la St. Moritz, hotelierii de pe Valea Prahovei ar face mai bine să pună mână de la mână şi să intre în colaborare cu autorităţile locale pentru a monta instalaţii de zăpadă artificială pe pârtii. La Sinaia, în Valea Dorului, în fiecare noapte temperatura medie este de –10°C, ideal pentru producerea de zăpadă artificială.
JAPCĂ. Bucureştenii au avut de ales între Poiana Braşov şi Predeal, dar nici aici condiţiile nu au fost excepţionale. Ca de obicei, turiştii s-au plâns de locurile de parcare puţine, de cozile formate la teleferice, de pietrele ascunse prin zăpadă, de preţurile mari nu doar de la transportul pe cablu, ci şi de la restaurantele de lângă pârtii. De acord, distracţia costă, dar parcă e mai bine să laşi o impresie plăcută omului şi să-l faci să mai vină şi altă dată decât să-l jupoi de bani şi să te înjure un an de zile că a dat 12 lei pe o ciorbă proastă.
NOROCOŞI. La Arieşeni au fost cele mai bune condiţii de schi în acest week-end. Stratul de zăpadă a fost suficient de gros ca să îi mulţumească pe turişti, care nu s-au plâns decât de frigul care s-a lăsat seara în staţiunea din judeţul Alba. "Am venit de la Arad că să schiez şi am găsit pârtiile în condiţii foarte bune. Nu îmi pare rău că am făcut drumul până aici. Nu mă aşteptam că nocturna să meargă atât de bine. Singurul inconvenient este legat de parcare. Cam mare distanţa dintre locul în care îţi laşi maşina şi pârtie", a declarat Mircea Buchiş, unul dintre turiştii care şi-a petrecut tot week-end-ul la Arieşeni. Condiţii la fel de bune au fost şi la Muntele Mic şi în Parîng, acolo unde zăpada i-a încântat pe amatorii de snowboard. Aceştia s-au bucurat toată ziua de pulver şi de vremea frumoasă de afară. În ambele staţiuni se vorbeşte despre telegondole, hoteluri şi alte minuni, dar deocamdată condiţiile au rămas aceleaşi de pe vremea lui Ceauşescu.
RISC DE AVALANŞĂ. În Munţii Făgăraş, ca urmare a vântului puternic înregistrat din sector predominant sud-estic, în zonele înalte pe versanţii nordici s-au format plăci de vânt alcătuite din cristale fine de zăpadă, plăci care sunt aşezate peste zăpada recentă şi relativ proaspătă căzută în zilele trecute, zăpadă care se constituie într-un strat instabil pe care plăcile mai dure de vânt de la suprafaţă pot aluneca, mai ales pe pantele mai înclinate. În zonele în care nu sunt formate plăci de vânt se regăseşte un strat semnificativ de zăpadă relativ recentă aşezată peste o crustă de gheaţă. Pe numeroase pante suficient de înclinate, stratul de zăpadă este mediu sau puţin stabilizat. Ca urmare, riscul de avalanşă este însemnat, fiind cotat de către salvamontişti cu cifra 3.
Citește pe Antena3.ro