Iarnă, te iubesc!

E decembrie şi toată lumea îşi doreşte zăpadă. Deocamdată, instalaţiile de transport pe cablu zac ca un trandafir în pustietate, fără să bucure pe nimeni.

Marginea uitării e tivită cu resemnări împodobite în culorile sincere ale iernii, aşa că e momentul să nu mai visaţi şi daţi frâu liber poftei de a merge la schi. Cu toţii ne dorim o evadare în universul zăpezii. Anul trecut, pe vremea asta, stratul de zăpadă ajungea până la subsoarea gardurilor. Acum, o zi pe pârtie reprezintă îndeplinirea unui vis în care ai impresia că te afli într-un colţ de rai.

Frumuseţea Carpaţilor prefigurează în minţile turiştilor imaginea copilăriei, care acum este atât de departe încât ni se pare mai frumoasă şi mai discretă decât frumuseţea realităţii. Când intri în zăpada care scârţâie ca un pufulete în gura unui copil nematurizat la timp, pe ecranul minţii se deapănă amintirile din serile petrecute în casa bunicilor, când vântul şuiera pustiu afară, iar tu mâncai jumări şi te rugai să ningă iară. Albumul visului se deschide la tabloul ce cuprinde tăvăliri prin zăpadă. Pârtia e locul unde uiţi de întreţinere fără reţinere, iar singura ta amantă-i iarna. O iubeşti mai tare decât te iubeşti pe tine.